VIDEO Pictură murală în Mehedinți: globul pământesc acoperit cu un sac de gunoi

O pictură murală înfățișând globul pământesc acoperit cu un sac de gunoi, realizată pe un zid de 280 de metri pătrați în comuna Șimian, din județul Mehedinți, reprezintă semnalul de alarmă privind impactul poluării cu plastic, tras de asociația Mai Mult Verde.

Pictura realizată pe zidul fabricii de cereale Semrom Oltenia reprezintă un demers de revitalizare a spațiului de lângă Dunăre prin artă stradală. Prin intermediul acesteia, Asociația Mai Mult Verde dorește să transmită un mesaj puternic pe tema protecției mediului și totodată să coaguleze comunitatea locală în jurul problemei comune a poluării cu plastic.

„Inspirată de naturile statice flamande, această variantă a ospățului vine ca o critică a felului în care societatea contemporană consumă natura. Globul pământesc, adesea folosit ca simbol al căutării și cunoașterii, ia aici forma unui sac de gunoi din plastic. Ca alternativă, alături sunt legume și fructe, împrăștiate pe lângă glob. Roadele pământului invadează ambientul ca un martor al trecerii timpului și al imuabilității plasticului care rămâne acolo mult timp după ce obiectul nu mai este de folos”, spune artista Wanda Hutira, realizatoarea muralului.

„Mesajul acestei picturi murale ne vizează pe toți și este extrem de important să fim atenți la impactul pe care îl poate avea poluarea asupra sănătății noastre. Știm ce înseamnă un pământ fertil și ce poate să ne ofere în fiecare sezon, tocmai de aceea cunoaștem importanța protejării mediului. Sperăm ca acest apel să trezească simțul civic din fiecare cetățean și să aducă puțină responsabilitate”, a declarat Marian Zamfir, director Semrom Oltenia.

https://www.facebook.com/cuapelecurate/videos/683832072344049

Demersul face parte din proiectul „Cu Apele Curate”, inițiat în 2019 ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile dunărene.

Aceasta este a treia pictură murală din cadrul proiectului Cu Apele Curate, celelalte două fiind realizate în Zimnicea și Galați de artiștii Alexandru Baciu, respectiv IRLO. Picturile fac parte din categoria activităților de informare și conștientizare, folosind arta stradală pentru atingerea scopului general al proiectului – combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor.

Tot în comuna Șimian, Asociația Mai Mult Verde a amplasat un container sub forma unui pește uriaș cu scopul de a colecta deșeurile din plastic, evitând ca acestea să ajungă în apele Dunării. De curând, a avut loc și o acțiune de ecologizare a zonei, în cadrul căreia au fost distribuite bidoane de apă reutilizabile și scrumiere portabile pescarilor aflați pe malul Dunării și șoferilor de TIR care staționează adesea în parcarea din apropierea containerului-pește.

De asemenea, în cadrul proiectului Cu Apele Curate, Asociația Mai Mult Verde a organizat în orașul Drobeta-Turnu Severin acțiuni de igienizare pe malurile și pe luciul apei, ateliere de reutilizare creativă și proiecții cu filme tematice. Mai mult decât atât, în luna iulie a acestui an a avut loc o acțiune pilot de testare a plasei Trash Catcher, cu scopul de a colecta deșeurile plutitoare, realizată în parteneriat cu organizația belgiană Waste Free Oceans.

În ceea ce privește acțiunile viitoare, Asociația Mai Mult Verde și-a propus să amplaseze în orașul Drobeta-Turnu Severin țâșnitori stradale cu sistem de filtrare a apei și să continue acțiunile de colectare a deșeurilor plutitoare cu ajutorul plasei Trash Catcher.

„Misiunea noastră de a transforma natura în prietenul nostru cel mai bun este în continuă desfășurare. Ne dorim să ajutăm mediul înconjurător să respire, fără să fie acoperit de deșeuri și plastic. Și, cel mai important, ne-am propus să le insuflăm și cetățenilor ideea că, dacă ne dorim să trăim sănătos, totul pornește de la fiecare dintre noi. Având deja experiența realizării unor picturi murale extraordinare în Galați și Zimnicea, ne-am propus să nu ne oprim aici și să marcăm intrarea în comuna Șimian printr-o uriașă pictură murală. Aceasta are scopul de a ne reaminti că este absolut necesar să fim responsabili și atenți cu natura, deoarece ea este cea care ne oferă elemente atât de necesare, precum aer curat, apă și roade delicioase”, spune Doru Mitrana, Președinte al Asociației MaiMultVerde.

Cu Apele Curate este un program susținut de Lidl România, ce contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Citește și: 

Bacăul, orașul cu cele mai multe picturi murale care purifică aerul din Europa

România are prima pictură murală din vopsea care purifică aerul

spot_img

Ultimele știri