Pizza Hut, KFC și Taco Bell vor renunța la paiele din plastic în toate restaurantele din România și Republica Moldova

Sphera Franchise Group, compania care deține lanțurile de fast-food Pizza Hut, KFC și Taco Bell, anunță că va înlocui toate paiele din plastic cu paie din hârtie, în toate restaurantele pe care le operează în România, începând cu aprilie 2019.

Procesul va începe în unităţile KFC, iar până la finalul anului 2019, toate paiele din plastic din restaurantele deținute de Sphera vor fi înlocuite.

În ultimul an, Sphera a investit în identificarea producătorilor potriviți pentru realizarea ambalajelor, care să sprijine obiectivul companiei către un business cât mai sustenabil și, în același timp, să contribuie la reducerea impactului la nivel de mediu. Producătorii și furnizorii cu care compania colaborează dețin deja certificările eliberate de Programme for Endorsement of Forest Certification (PEFC – Programul pentru Aprobarea Certificării Forestiere) şi Forest Stewardship Council (FSC).

Oamenii de știință dezvoltă noi metode de a face bioplastic din resturi alimentare, paie sau rumeguș

Plasticul de unică folosință reprezintă una dintre cauzele majore care generează deșeuri în oceane, iar paiele din plastic ocupă un loc fruntaș în această categorie. Datele publice ne spun că, în fiecare minut, o tonă de articole din plastic de unică folosință ajunge în oceane.

De asemenea, Sphera urmărește înlocuirea paielor din plastic și în Moldova, în vara anului 2019, urmând să demareze proiectul împreună cu Yum! Brands Inc. și în Italia, o piață cu francizori multipli, astfel încât să ajungă la uniformizare.

„Această schimbare presupune o investiție semnificativă prin care se asigură faptul că viitoarele paie din hârtie sunt produse din păduri administrate în mod sustenabil. Compania își propune să acționeze ca un cetățean responsabil și să vină în sprijinul societății pentru adresarea problemelor de mediu, în general, iar în acest caz, specific, să contribuie la limitarea impactului pe care îl are plasticul de unică folosință în contamintarea oceanelor”, se arată într-un comunicat al companiei.

Sphera colaborează cu producători și furnizori care au fost aleși în baza deținerii unor certificări emise de Programme for Endorsement of Forest Certification (PEFC) și Forest Stewardship Council (FSC). PEFC este principala organizație de certificare forestieră din lume, responsabilă de garantarea trasabilității și originii durabile a materiei prime forestiere utilizate în procesul de fabricare. Toate aceste produse sunt marcate cu simbolul PEFC, iar consumatorii pot identifica, astfel, cu ușurință, faptul că sunt realizate în mod sustenabil. FSC este o organizație independentă, non-profit și non-guvernamentală care promovează utilizarea lemnului provenit din păduri durabile, din rațiuni sociale, economice și ecologice.

Producătorii de mase plastice încep să resimtă efectele “războiului împotriva paielor”

În acest demers, Sphera a colaborat cu ‘Clear Public Space’ şi Asociația ‘Un Viitor fără Gunoi’, organizații orientate spre proiecte sociale care vizează schimbarea comportamentului în vederea reciclării și a colectării selective a deșeurilor.

„Este un privilegiu să lucrăm cu branduri atât de mari precum KFC, Pizza Hut și Taco Bell, și, totodată, o mare responsabilitate. Sphera are peste 4.000 de angajați și serveşte, peste 50 de milioane de clienți anual, majoritatea tineri. De aceea, este de datoria noastră să contribuim la astfel de schimbări. Un domeniu specific, adresat la nivel regional, prin deciziile recente comunicate de UE, se referă la materialele din plastic, în general, și, în special, la paie. Sphera și-a luat angajamentul să reducă cantitatea de materiale din plastic de unică folosință, iar înlocuirea, în curând, a paielor din plastic cu cele de hârtie, este un pas efectiv în acest sens. Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care l-am avut din partea furnizorilor și partenerilor noștri care ne-au ajutat să facem acest pas. Vom continua demersul sustenabil şi în anii următori”, a declarat Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group.

Parlamentul European interzice articolele din plastic de unică folosință începând cu 2021

Trecerea de la paiele din plastic la cele din hârtie este cea mai recentă măsură pe care Sphera Franchise Group o adaugă la proiectele deja existente, prin care urmărește să diminueze amprenta ecologică a companiei, incluse și în Raportul Anual, din anul 2017. Printre acestea:

* Eliminarea, în 2016, a uleiului de palmier din toate produsele, pentru a reduce impactul asupra mediului și folosirea exclusivă a uleiului de floarea soarelui și de rapiță.
* Folosirea unor tehnologii de ultimă generație la construirea restaurantelor, pentru un impact minim asupra mediului.
* Reciclarea unor cantități tot mai mari de plastic și carton din restaurante, și direcționarea lor către terțe firme specializate în colectare și reciclare. Anual, sunt reciclate peste 23 de tone din unitățile Pizza Hut și peste 250 de tone din unitățile KFC.
* În unitățile Pizza Hut și Pizza Hut Delivery, cartonul de la cutiile de pizza provine din păduri gestionate în mod responsabil și/sau din surse reciclate.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

În România, lanţul de restaurante KFC numără 72 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Arad, Botoşani, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează două restaurante la Chişinău, Republica Moldova și șapte în Italia.

Pizza Hut a intrat pe piaţa din România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deţine 22 de restaurante la nivel de reţea.

Pizza Hut Delivery, conceptul de livrare la domiciliu lansat de Pizza Hut, furnizează produse la domiciliu, dar şi la pachet. Brandul a intrat pe piaţa românească în decembrie 2007, odată cu deschiderea primei locații în zona Vitan din București. În prezent, Pizza Hut Delivery numără 22 de unităţi dintre care 14 în Bucureşti, două în Brașov şi Cluj, iar câte una în Constanţa, Popeşti-Leordeni, Ploieşti şi Oradea.

Taco Bell s-a lansat în România în octombrie 2017 și deține în prezent 3 locații în București, în centrele comerciale Park Lake Shopping Center, Mega Mall și Băneasa Shopping Center.

spot_img

Ultimele știri