Plasticul a ajuns până în cuiburile berzelor

in Biodiversitate, Companii, CSR 16 July 2019 203 Views

Berzele albe sunt păsări care construiesc cuiburi mari, pe care le consolidează de la an la an utilizând materialele pe care le găsesc ușor și, din păcate, mizeria din așezările umane se reflectă în cuiburile de barză. Pe lângă crengi, păsările folosesc des pentru consolidarea cuiburilor, deșeuri rezultate din activitatea umană.

Resturile aruncate neglijent și depozitele de gunoi ilegale, atât de frecvente la noi din păcate, sunt o sursă de deșeuri care ajung frecvent în cuib. Am găsit cuiburi cu sfori, plase și pungi de plastic, am găsit diverse articole de îmbrăcăminte, saci de rafie și alte resturi menajere. Este cunoscut faptul că păsările preiau deșeurile din apropierea cuiburilor și le folosesc la consolidarea cuibului. Din păcate, tot mai mult plastic. Pe lângă faptul că reprezintă un indicator al poluării în zonele unde sunt verificate cuiburile, multe din aceste deșeuri sunt un real pericol pentru pui, pentru că aceștia le pot înghiți sau pot deveni captivi încurcându-se în ele sau se pot răni”, a biologul Societății Ornitologice Române (SOR) Sebastian Bugariu.

Peste 2.000 de cuiburi de barză identificate cu aplicația „Uite, Barza!”

Cifre impresionante pentru al treilea an în care românii numără berzele albe cu ajutorul – deja sunt peste 2.000 de cuiburi au fost introduse în baza de date a SOR, www.berzeleromaniei.sor.ro, cu ajutorul aplicației „Uite, Barza!”. Trei dintre aceste cuiburi se află în București.

Pe data de 8 iulie 2019 aplicația se afla pe locul întâi în topul celor mai populare aplicații din categoria Călătorii și informații locale, în Google Play. Până acum, „Uite, Barza!” a fost downlodată de peste 10.000 de ori.

Cele mai multe intrări de cuiburi recenzate (345) sunt cele din județul Harghita. Pe locul secund se află județul Constanța (249), urmat de Tulcea (237) și Suceava (217). Intrările de cuiburi reprezintă doar semnalările utilizatorilor de aplicație și pot fi dublate – statistica oficială a cuiburilor de berze va fi gata abia după 31 iulie, când se încheie numărătoarea oficială, iar cuiburile sunt validate.

Povești cu final fericit

În ziua în care a început oficial numărătoarea berzelor albe, pe 25 iunie, o echipă de la Societatea Ornitologică Română și Centrala Ornitologică Română a inelat 62 de pui de barză în cuiburile de pe stâlpii rețelei de electricitate de joasă tensiune din județul Tulcea.

Biologii Ioana Cobzaru, Sebastian Bugariu, Lucian Fasolă-Mătăsaru, Gabriel Chișamera și Viorel Gavril au fost ajutați de tehnicienii de la E-Distribuție Dobrogea, companie din Grupul Enel, pentru a avea acces la cuiburi.

Puilor de barză li s-au amplasat câte două inele pe picior, unul metalic și unul din plastic color, inele cu ajutorul cărora vor fi monitorizați pe viitor. Dar biologii au fost nevoiți să și intervină pentru a încerca salvarea unui pui.

Unul dintre puii pe care i-am inelat avea probleme serioase și probabil lucrurile s-ar fi terminat tragic: înghițise parțial (probabil odată cu hrana adusă de adulți) o bucată de panglică din cuib, care era și înfășurată pe picior. Norocul lui a fost că l-am găsit, el probabil nu se mai putea hrăni
și ar fi murit în cuib, fie sufocat, fie de inaniție. Am reușit să înlăturăm cea mai mare parte din acel rest de panglică și sperăm să fie în regulă. Gunoaiele care ajung în cuiburi pot prezenta pericole serioase pentru pui”
, a povestit biologul Sebastian Bugariu.

Cuibul de barză de pe șopron

În alt colț de țară, Lucian Fasolă Mătăsaru a inelat apoi patru pui de barză din Moldova. La circa 30 de kilometri de Iași, un cuib de barză a fost dărâmat de furtună, acum patru ani. Cuibul și puii au căzut în iarbă, iar bătrânul proprietar al curții unde pPicase a luat resturile din cuib și le-a așezat pe șopronul lui. Adulții care urmăreau din apropiere au continuat să îngrijească puii până aceștia au zburat, iar de atunci berzele sunt protejate în fiecare an de proprietarii șopronului.

Știu că poate părea ciudat, dar rar am văzut atâta dedicare și respect pentru aceste păsări. Inițial am crezut că doamna care îngrijea păsările se bucura din plin de prezența lor, dar am aflat imediat că nu. Doamna este nevăzătoare, dar chiar și așa a ales să protejeze berzele. Acestea nu și-au mai refăcut cuibul de pe stâlp, ci an de an revin la acești bătrâni pe șopron. Dar ce este mai important, acești bătrâni au înțeles că puii de păsări sunt cel mai bine îngrijiți de părinții lor, iar noi nu ar trebui să preluăm puii din natură dacă aceștia nu sunt răniți sau în imediat pericol”, a spus biologul SOR Lucian Fasolă-Mătăsaru.


Importanța inelărilor și a aplicației

Acțiunea de inelare de la final de lună iunie nu este prima acțiune de acest gen a SOR și nu este prima acțiune din Dobrogea.

În anii 2006 și 2007 am mai avut acțiuni similare pe acest traseu, de la Tulcea la Murighiol, tot cu tehnicienii de la E-Distribuție Dobrogea și rezultatele au fost foarte bune. Unul din puii pe care i-am inelat noi la Murighiol a fost apoi regăsit, ca pasăre adultă, cuibărind câțiva ani la rând la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Un alt pui din Sarinasuf a fost revăzut ca adult în Săcele, 7 ani mai târziu. Mai sunt și alte păsări, observate la Văcăreni sau la Letea. Exemplele acestea ne spun clar cât de importantă este marcarea cu inele color, pentru a obține date specifice și în timp pentru a putea avea o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă cu păsările”, a precizat biologul Sebastian Bugariu.

Proiectul și aplicația „Uite, Barza!” sunt dezvoltate de Societatea Ornitologică Română cu sprijinul companiilor Enel în România. Datele pe care românii le introduc cu ajutorul aplicației ajută și ornitologii, și berzele, și companiile de distribuție de energie electrică. Barza își face cuib pe stâlpi și unele cuiburi pot arde de la scurtcircuit, unele păsări se pot electrocuta de la contactul cu liniile electrice. Prin acest proiect de citizen science, oamenii ajută la identificarea cuiburilor care pot avea probleme.

În 2019, toți furnizorii de energie electrică vor primi statistica SOR, astfel încât să știe unde pot interveni pentru a supraînălța cuiburile cu ajutorul unui suport. Pentru prima oară, pe lângă firmele de distribuție ale Grupului Enel, și cele de aparținând CEZ, E-ON și Electrica vor putea interveni direct, la punct fix, pentru a ajuta berzele.

Comentarii

comentarii