Mars antidrog pe biciclete

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a dat, ieri, startul Marsului Solidaritatii Antidrog pe biciclete. La manifestare au participat bucuresteni de toate varstele care iubesc miscarea in aer liber si care spun NU! consumului si traficului de droguri.

Acestora li s-au alaturat elevi ai scolilor din Sectorul 1 care au pedalat pe biciclete puse la dispozitie de Asociatia Green Revolutionin cadrul centrelor de bike-sharing gratuit “La Pedale” din Parcurile Herastrau si Kiseleff.

Marsul, care a marcat Ziua Mondiala a Luptei Antidrog, a avut ca traseu: Piata Presei Libere (capatul liniei de tramvai 41), Sos. Kiseleff, Arcul de Triumf, Sos. Kiseleff, Piata Victoriei, Bd. Lascar Catargiu, Piata Romana si retur.

Marsul este un semnal de alarma in privinta amplorii pe care a luat-o consumul de droguri, fenomen aparut ca urmare a lipsei de reactie si a lipsei masurilor concrete ce ar trebui luate de catre institutiile centrale ale statului roman, sustine Primaria Sectorului 1 intr-o declaratie. Totodata, aceasta manifestare isi doreste sa ofere tinerilor o alternativa de petrecere a timpului liber prin sport, care sa ii tina cat mai departe de flagelul drogurilor.

Marsului Solidaritatii Antidrog a fost organizat de Primaria Sectorului 1 si Asociatia "Forumul Antidrog" – FORAD.

spot_img

Ultimele știri