Poti conduce avionul fara licenta de pilot

Pasionatii zborului individual pot incerca o experienta noua, la bordul unui avion ultrausor.

Un zbor de agrement cu durata de 15 minute, alaturi de un instructor, costa numai 129 de lei. Un zbor de 20 de minute costa 179 de lei, iar unul de 25 de minute – 199 de lei.

Pentru o asemenea aventura, cursantii nu au nevoie sa detina licenta de pilot.

Hangarul avionului se afla la aerodromul Sirna de langa Potigrafu (40 de kilometri de Bucuresti), iar zborul se desfasoara pe deasupra lacului si a Manastirii Snagov.

Cele mai dificile manevre, decolarea si aterizarea, sunt realizate de instructor, dar dupa incheierea zborului ascensional, “elevul” primeste comanda avionului, timp de cateva minute. Altitudinea maxima de zbor este de cateva sute de metri.

Aeronava Apollo Fox, pusa la dispozitie pentru aceste zboruri, este fabricata in Ungaria, sub licenta americana. Aparatul are o greutate maxima la decolare de 450 de kilograme si atinge o viteza de croaziera de 150 de kilometri la ora.

Autonomia avionului Apollo Fox este de 800 de kilometri. Chiar daca pare putin, o asemenea raza de actiune este suficienta pentru traversarea fara escala a Romaniei.

Ca masura de siguranta, avionul este echipat si cu parasuta balistica, aceasta permitand coborarea in siguranta la sol, in cazul in care motorul s-ar opri in zbor.

O aeronava de acest tip a reusit in anul 2006 performanta unui traseu de 30.000 de kilometri, intre Budapesta si Sidney.

Aparatele de zbor ultrausoare nu sunt destinate doar agrementului. Scopul lor principal este instruirea viitorilor piloti. Asemenea aeronave sunt utilizate si pentru fotografiere si filmare aeriana. De asemenea, ele au servit la recoltarea de probe de aer de la diferite altitudini, pentru determinarea nivelului de poluare in zonele arctice.

Mihai Diac

Foto: romanian-spotters.forumer.ro

spot_img

Ultimele știri