Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Printul Charles sustine acordarea compensatiilor pentru evitarea despaduririlor

Printul Charles al Marii Britanii a pledat, marti, pentru acordarea de compensatii financiare tarilor care reduc sau chiar evita despaduririle, pentru ca astfel sa se favorizeze, in opinia sa, strategiile pentru o dezvoltare durabila, transmite Mediafax.

"Prin recompensarea financiara a tarilor care au reusit sa reduca despaduririle (sau care nu au recurs la ele), am face in asa fel incat tarile care adapostesc paduri primare sa puna in practica strategii de dezvoltare durabila, fara a mai fi nevoite sa depinda de activitatile economice care profita de pe urma despaduririlor", a declarat mostenitorul coroanei Marii Britanii.

"Recurgand, in plus, la finantari publice, la instrumente financiare inovatoare si la investitii pe termen lung, sustinute de bancile multilaterale de dezvoltare, mari suprafete, deja degradate, vor putea fi restaurate si va creste productia alimentara. In schimb, lumea ar putea sa finanteze astfel servicii vitale aduse de ecosistemele pe care contam pentru a asigura supravietuirea noastra economica, materiala si spirituala", a afirmat printul Charles, care a pus in practica, in 2007, un proiect pentru salvarea padurilor tropicale, care retin mari cantitati de CO2.

Recunoscand ca ideea unei remuneratii pentru "serviciile aduse publicului de padurile tropicale (pentru ca, in definitiv, platim deja apa, gazul si electricitatea)", nu este deloc noua, printul Charles se considera bucuros sa constate ca "in sfarsit, multi oameni au inteles ca aceasta ar fi o buna metoda de reducere a emisiilor gazelor cu efect de sera" si ca se va castiga astfel "un tip pretios" in lupta impotriva incalzirii globale.

Facand un apel pentru "reinnodarea legaturilor cu natura", printul Charles asteapta de la Summitul de la Copenhaga despre clima o contributie adusa pentru "o schimbare profunda" si stabilirea unui "plan de tranzitie catre o economie proprie".

Miercuri, reprezentanti ai 11 state din bazinul fluviului Congo – al doilea "plaman verde" al planetei – se vor reuni la Paris, in prezenta presedintelui francez Nicolas Sarkozy si a premierului britanic Gordon Brown, pentru a stabili o strategie comuna impotriva despaduririlor si pentru a "forta" semnarea unui acord ambitios la Summitul de la Copenhaga.

Foto: telegraph.co.uk

spot_img

Ultimele știri