Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Putin: Curatarea zonei arctice are o importanta strategica

Regiunea arctica trebuie sa treaca printr-un proces major de curatare, pentru ca nivelul de poluare este de sase ori mai mare decat valorile normale, a declarat premierul rus Vladimir Putin, citat de Ria Novosti. Din acest motiv, Putin a explicat ca ecologizarea regiunii are o importanta strategica pentru Rusia.

„Reducerea cooperarii militare dupa colapsul Uniunii Sovietice a dus la acumularea de deseuri pe care o putem observa acum”, a declarat Putin dupa o vizita pe insula Alexandra Land din nordul indepartat al Rusiei.

Sute de containere continand substante lubrifiante, dar si ramasite de avioane, masini si alte aparate s-au acumulat in regiunea arctica timp de ani in sir. Potrivit estimarilor premierului, cantitatea de deseuri ajunge pana la 60.000 de tone.

„Arcticul adaposteste bazele noastre navale, dar si rute aviatice de patrulare. Exista si interese economice si resurse naturale. (Depozitul de gaze) Stockman se afla la 300 de kilometri de coasta Marii Barents. Rute majore de transport si de comunicatii ale Pasajului de Nord-Est se afla acolo”, a declarat premierul rus.

Putin a facut apel pentru cooperare internationala pentru conservarea ursilor polari, amenintati de poluare. In cazul in care temperatura globala creste cu 3-4 grade Celsius, situatia s-ar putea agrava si mai mult.

Foto: Ria Novosti

spot_img

Ultimele știri