Primăria Capitalei va deconta combustibil de până la 500 lei lunar pentru cei din regiunea Bucureşti-Ilfov care fac car sharing

Primăria Capitalei va deconta combustibil de până la 500 de lei pe lună pentru persoanele din  București şi Ilfov care fac car sharing pentru a ajunge la muncă sau a-și duce copii la școală, potrivit unui proiect aprobat joi de Consiliul General al Municipiului București. 

Municipalitatea arată, în proiectul de hotărâre, că la sfârşitul anului trecut, în România erau aproape 6 milioane de autoturisme înmatriculate în circulaţie, în Bucureşti fiind 17,6% dintre ele, iar în Ilfov  2,21%. În perioada 2014-2017, numărul de maşini înmatriculate în această regiune a crescut, mai ales cel al maşinilor înmatriculate în judeţul Ilfov, iar asta a dus inclusiv la aglomerarea Capitalei.

Primăria îşi propune să reducă traficul din Bucureşti cu până la 25% şi spune că serviciile de car-sharing, car-pooling și bike-sharing pot atinge acest obiectiv prin programe de mobilitate urbană.

„Pe baza unui studiu efectuat la începutul lunii octombrie 2018 cu privire la elevii transportați la unitățile de învățământ aflate în proximitatea liniei de tramvaie 1/10, de către părinții ce dețîn autoturisme proprietate personală, reiese că se transporta un număr de 1,28 copii/autoturism, aglomerandu-se nejustificat arterele din zona respectivă, precum și cele care converg către aceste unități de învățământ”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre.

Firea lasă Capitala fără fonduri pentru reducerea poluării, tratarea deşeurilor şi piste de bicicletă

Programul propus se numește „Stimularea mobilității și descongestionarea traficului din Municipiul București”, care propune următoarele direcții de acțiune:

– Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei/lunar în vedereaincurajarii unor asocieri voluntare prin care un grup de utilizatori din regiunea de dezvoltare București-Ilfov folosesc în comun, autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor regulate a persoanelor care au aceeași direcție de deplasare, cu destinația Municipiul București.
– Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei/lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinții elevilor unităților de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiul București, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare București-Ilfov pot folosi în comun, autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiul București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot.
– Înființarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice – electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetățeni pentru deplasare în Municipiul București.
– Înființarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze școlare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pe teritoriul Municipiului București.
– Înființarea unui sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetățeni pentru deplasarea în oraș.

„Schemele de grupare a autoturismelor pot fi integrate în transportul public și încurajează proprietarii de autoturisme să renunţe la utilizarea individuală a vehiculului propriu și utilizarea în comun, prin asociere voluntară și utilizarea la maxim a capacității de transport pentru autoturismul proprietate personală pentru deplasările regulate a persoanelor care au aceeași direcție de deplasare cu destinația Municipiul București, pentru transportul copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiul București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot”, precizează PMB.

Proiectul nu conţine însă niciun fel de cost pe care îl implică sau impactul pe care implementarea acestui program îl va avea.

spot_img

Ultimele știri