Primăria a publicat lista beneficiarilor celor 25.000 de vouchere suplimentare pentru proiectul ,,Bicicliști în București”

Ca urmare a finalizării procesului de actualizare a datelor, un număr de 18.323 de persoane urmeaza să intre în posesia unui voucher. Lista acestora este publicată pe pagina proprie de internet a Primăriei Municipiului București (PMB), la secțiunea „Bicicliști în București”, fiecare beneficiar identificându-se după inițiale, nume, prenume și numar de înregistrare în proiect. Modul în care va fi completata lista beneficiarilor până la numărul de 25.000 de vouchere care vor fi emise în etapa a doua va fi adus la cunoștința publicului în perioada următoare.

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții PMB precizează că voucherele vor fi expediate prin curier la adresele de domiciliu/reședința/corespondență ale participanților.

În situația în care voucherul nu poate fi înmânat beneficiarului de către curier, acesta va fi returnat Primăriei Municipiului București, iar ulterior va putea fi ridicat personal de către beneficiar de la Centrul de Informare și Documentare pentru Relația cu Cetățenii al Primăriei Municipiului București din bulevarul Regina Elisabeta, nr. 42, sector 5, după expirarea perioadei de distribuire de către firma de curierat, prin contactarea telefonica prealabilă a fiecărui beneficiar”, se arată în textul comunicatului.

Voucherele pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot și accesorii ale acestora, destinate persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani,  numai din magazinele participante la proiect.

Green Report Shop Transport ECO

Vezi AICI lista magazinelor.

PMB: Alte 25.000 de vouchere acordate celor care vor să-și cumpere o bicicletă

Pe 16 ianuarie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat acordarea a 25.000 de vouchere în valoare de 500 lei, participanţilor care au îndeplinit condiţiile de înscriere în proiectul ”Biciclişti în Bucureşti” în perioada 24 – 25 iulie 2017 şi nu s-au regăsit pe lista beneficiarilor de vouchere în anul 2017.

Pe 23 august, Primăria Capitalei a anunțat că a demarat procedura de tipărire și distribuire a celor 5.000 de vouchere din cadrul programului „Biciclisti in Bucuresti”. Acestea vor fi livrate prin curier solicitanților, la adresa trecută în cererea de înscriere.

spot_img

Ultimele știri