Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

A fost inaugurat primul spital pentru elefanți din India

La începutul lunii noiembrie a fost deschis primul spital din India dedicat elefanților. Acoperind o suprafață de 3.650 de metri pătrați, acesta este dotat cu aparataj medical performant cu care animalele sunt diagnosticate și apoi tratate.

A fost inaugurat primul spital pentru elefanți din India

În spitalul dotat cu aparate pentru radiografie digitală wireless, imagistică termică, ultrasonografie, dispozitive pentru tranchilizare și spații pentru carantină lucrează o echipă de aproape 20 de specialiști.

Îngrijitorii răsfaţă zilnic elefanţii, le oblojesc rănile, le oferă o dietă bazată în principal pe fructe şi trestie de zahăr şi mai ales o îmbăiere frecventă.

Elefanții sunt o parte importantă în cultura Indiei, fiind chiar considerați animale sacre. Sunt reprezentaţi de zeul Ganesha, venerat ca ajutor pentru învingerea obstacolelor şi ca sursă a bogăţiei.

Deși sunt un simbol cultural și religios, elefanții sunt deseori tratați necorespunzător de îngrijitor sau sunt victime ale electrocutării, braconajului, accidentelor cu trenuri sau otrăvirilor, spun activiștii pentru drepturile animalelor, potrivit Reuters. Astfel, spitalul este destinat elefanților răniți, bolnavi sau bătrâni.

A fost inaugurat primul spital pentru elefanți din India

Populația din elefanți din India, care reprezintă mai mult de jumătate din elefanții sălbatici ai Asiei, a scăzut de la 30.711, în 2012, la 27.312, în 2017. Aceștia sunt repartizaţi în circa treizeci de rezervaţii situate mai ales în sudul şi în nordul ţării. În plus, în jur de 3.000 – 3.500 de animale sunt ținute în captivitate, potrivit centrului Wildlife SOS, care notează că exploatarea acestor animale se face de multe ori „în numele religiei”, mai ales în sudul Indiei.

organicindia.ro

„Cred că prin deschiderea acestui spital subliniem faptul că elefanții au nevoie de la fel de multă îngrijire ca oricare alte animale”, a declarat pentru Reuters Geeta Seshamani, co-fondator al Wildlife SOS, ONG-ul din spatele spitalului. „Elefanții aflați în captivitate nu ar trebui să fie folosiți și abuzați, ci ar trebui să li se acorde același respect pe care îl primesc animalele de care omul se folosește”.

Spitalul, aflat pe marginea râului Yamuna, în orașul sfânt Mathura, se află foarte aproape de un centru ce îngrijire și conservare a elefanților deținut tot de Wildlife SOS, care adăpostește 22 de astfel de mamifere.

A fost inaugurat primul spital pentru elefanți din India

spot_img

Ultimele știri