Producătorii se pot înscrie pentru validarea în programele ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus”

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, luni, că începând cu data de 6 martie 2018 sunt așteptate solictările producătorilor pentru validarea în programele ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus”.

Se aprobă organizarea sesiunii de înscriere în vederea validării solicitanţilor producători, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, 2017-2019, în perioada 06 – 08 martie 2018”, se arată în anunțul AFM.

Pe data de 2 martie, Ministerul Mediului a publicat pe site-ul propriu, spre dezbatere publică, Proiectul de Ordin de ministru privind modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019.

Documentul, care poate fi consultat până pe data de 9 martie 2018, cuprinde o serie de modificări faţă de varianta anterioară, printre care introducerea condiţiei de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice (ITP) a autovehiculului uzat, la momentul depunerii dosarului de acceptare, pentru persoane juridice, respectiv la momentul înscrierii la producătorul validat, pentru persoane fizice.

De asemenea, este introdus termenul de 60 de zile de la publicarea listei persoanelor juridice de drept privat acceptate pentru înscrierea la producătorii validaţi, precum şi lansarea spaţiului privat virtual pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală.

În plus, va exista obligaţia înmatriculării autovehiculelor noi achiziţionate prin intermediul programelor „Rabla” şi „Rabla Plus”, pe numele beneficiarilor, în termen legal de la emiterea facturii de achiziţie, pentru persoane juridice care primesc ajutor de minimis, şi se elimină data de 31 decembrie ca limită de valabilitate a notei de înscriere, prin urmare aceste documente urmând să fie valabile 120 de zile de la data emiterii. În acest sens, emiterea facturii şi introducerea datelor aferente vor fi făcute în termenul de valabilitate a Notei de înscriere.

Noile prevederi din Ghidul de finanţare mai fac referire la faptul că: monitorizarea ajutoarelor de minimis constă în verificarea respectării obligaţiei referitoare la înmatricularea autovehiculelor noi, recuperarea ajutoarelor de minimis şi, nu în ultimul rând, introducerea unui termen de 7 zile pentru soluţionarea neconcordanţelor referitoare la informaţiile aferente cererilor de decontare depuse de către producătorii validaţi, sub sancţiunea neincluderii în respectiva cerere de decontare a facturilor nesoluţionate.

Potrivit declaratțiilor ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, valoarea voucherului acordat la casarea unei maşini mai vechi de opt ani va fi tot de 6.500 de lei, ca în 2017. În acelaşi timp, toate tichetele valorice, atât pentru autovehiculele hibrid, cât şi pentru cele care au emisii de carbon de sub 130 de grame, vor fi de 1.000, respectiv 1.500 de lei, iar pentru achiziţia unei maşini electrice 100% bonusul acordat va fi de 10.000 de euro.

spot_img

Ultimele știri