Produse Unilever vor avea ambalaje din plastic 100% reciclabil

În aceeași zi în care Fundația Ellen MacArthur și-a prezentat planul de sprijin pentru afacerile care utilizează deșeurile din plastic, reprezentanții Unilever au anunțat că, până în 2025, toate produsele companiei vor avea ambalaje 100% reutilizabile, reciclabile sau chiar compostabile.

CEO Unilever
Paul Polman, directorul executiv al Unilever

Ambalajele noastre din plastic au un rol important în a face produsele noastre atrăgătoare, sigure și plăcută pentru consumatorii noștri. Cu toate acestea, este clar că, dacă dorim să continuăm să profităm de avantajele acestui material versatil, trebuie să facem mult mai mult ca o industrie pentru a ajuta la gestionarea post-consum în mod responsabil și eficient”, a declarat directorul executiv al Unilever, Paul Polman.

Compania, printre mărcile căreia se numără Dove sau Knorr, susține că se va ”asigura că este posibil din punct de vedere tehnic ca ambalajele sale din plastic pot fi reutilizate sau reciclate”. de asemenea, compania a precizat că va face publică întreaga listă de materiale plastice utilizate pentru ambalajele sale pentru a ajuta la crearea unui protocol pentru industrie. Totodată, vor fi făcute investiții în găsirea unei soluții tehnice pentru recilclarea ambalajelor realizate din mai multe straturi, care va fi făcută cunoscută industriei.

Unilever s-a angajat deja să reducă greutatea ambalajelor cu o treime până în 2020 și de a crește cantitatea de plastic reciclat în ambalajul său la cel puțin 25% până în 2025, față de anul 2015. De altfel, în 2015, compania și-a atins obiectivul de a trimite zero deșeuri nepericuloase la gropile de gunoi peste operațiunile de producție.

Din cantitatea de ambalaje de plastic folosite la nivel mondial, 14% ajung în fabricile de reciclare, 40% ajung în gropile de gunoi și o treime în ecosisteme fragile, conform datelor comunicate de Fundația Ellen MacArthur (EMF). Se estimează că până în 2050, în oceane va fi mai mult plastic decât pești.

spot_img

Ultimele știri