Programul RABLA, suplimentat cu aproape 2.000 de tichete

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va suplimenta programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național, cu 1.846 de tichete electronice. Acestea pot fi accesate de populație începând din 12 octombrie 2016, suma realocată în cadrul programului fiind de 12 milioane de lei.

rabla mașini

Cei care vor depune dosarul pentru RABLA Clasic pot obține o primă de casare a mașinilor vechi de 6.500 de lei. Pot însă primi și alte două eco-bonusuri: unul de 750 de lei – dacă optează pentru o mașină nouă cu emisii de CO2 mai mici de 100g/km și unul de 1.500 de lei – dacă vor un autovehicul hibrid.

Dacă sunt îndeplinite ambele criterii, cetățenii beneficiază de o finanțare totală de 8.750 de lei.

Suplimentarea, anunțată încă din septembrie

La începutul lunii septembrie, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer anunța o posibilă suplimentare a programului rabla Clasic din fondurile Rabla Plus. Cel de-al doilea program, destinat achiziționării de mașini electrice și construcției de infrastructură pentru acestea, nu a avut succes. Ministrul punea acest eșec pe seama lipsei infrastructurii și faptului că a fost un program pilot.

Suplimentarea anunțată astăzi nu este însă prima. În iulie, Ministerul a acordat alte 4.000 de tichete electronice pentru persoanele fizice, realocând 10 milioane de lei din bugetul pentru persoane juridice.

Pentru acest an, bugetul alocat celor două programe de înoire a parcului auto este de 220 milioane de lei. Inițial, 75 milioane de lei erau alocate extensiei „Rabla Plus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor estimează că anul acesta, prin programul Rabla 2016, vor fi scoase din circulație aproximativ 20.000 autovehicule poluante.

spot_img

Ultimele știri