Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

WWF considera canalul Bistroe o amenintare importanta pentru mediu

Organizatia World Wildlife Fund (WWF) a denuntat recenta incheiere a lucrarilor de constructie la canalul Bistroe in Delta Dunarii, pe care o considera o amenintare importanta pentru mediul inconjurator, relateaza AFP, citat de Mediafax.

„Noi am vrea ca aceasta problema sa nu mai fie privita ca o problema bilaterala intre cele doua state (Romania si Ucraina), pentru ca ceea ce se intampla cu Bistroe e o influenta negativa asupra ecositemului Deltei Dunarii care este foarte important la nivel european si mondial”, a declarat, pentru Green Report, Luminita Tanasie, director de program WWF Dunare-Carpati Romania.

Aceesi pozitie o are si Asociatia Salvati Dunarea si Delta care considera canalul Bistroe o amenintare evidenta la adresa integritatii ecologice a Deltei Dunarii.

“Suntem intrutotul de acord cu organizatia WWF, pentru ca am semnat chiar impreuna nenumarate scrisori catre autoritatile romane si ucrainiene. Nu atat incheierea, cat toate lucrarile la canalul Bistroe au reprezentat un pericol pentru mediu”, a declarat, pentru Green Report, Costel Popa, directorul Asociatiei Salvati Dunarea si Delta. “Din fericire autoritatile romane au fost de partea noastra, intrebarea este daca au facut suficiente eforturi”, a adaugat acesta.

“Delta Dunarii ar putea fi protejata de potentialele efecte negative ale canalului Bistroe prin lucruri pe care Romania le poate face in Delta Dunarii si anume reconstructia ecologica a amenajarilor piscicole si agricole, acolo unde pe o suprafata de aproximativ 80.000 de hectare se poate renatura si se poate dezvolta in continuare biodiversitatea Deltei Dunarii asa cum a fost ea inainte de amenajarile industriale”, a explicat reprezentantul Salvati Delta. „Acest lucru poate preveni intr-o anumita masura efectele negative ale canalului Bistroe asupra Deltei Dunarii”, a conchis Costel Popa.

WWF a salutat miercuri crearea recenta a 29 de noi zone protejate in Ucraina, avertizand ca proiectele de constructie risca sa le puna in pericol pe unele dintre ele, in special pe cele din Delta Dunarii.

Guvernul ucrainean a desemnat 29 de zone protejate in ultimele zece luni, ceea ce ridica la 38 numarul acestor regiuni naturale protejate din tara, a anuntat WWF, al carei sediu pentru regiunea Dunare-Carpati este la Viena.

"Odata cu aceste noi zone, suprafata regiunilor protejate din Ucraina acopera de acum 3,7 milioane de hectare, adica circa 5,5% din teritoriu", a adaugat WWF intr-un comunicat.

Organizatia neguvernamentala a avertizat insa ca exista "presiuni care ameninta chiar si zonele care beneficiau de o anumita forma de protectie, inclusiv proiecte de dezvoltare a infrastructurii prost pregatite".

WWF a enumerat contrustruirea unei statiuni de schi in Bukovel, in vestul Ucrainei, care ar trebui sa devina una dintre cele mai mari 20 din lume si despre care organizatia afirma ca reprezinta o amenintare pentru fauna si flora, dar si pentru parcurile naturale din Muntii Carpati.

Foto: money.ro

spot_img

Ultimele știri