Raluca Barbu, Highclere Consulting: În România se mănâncă mult, prost și ieftin

in Business, Eat Smart, EcoLIFESTYLE, Video News 9 September 2020 179 Views

Este nevoie de educarea consumatorului privind aprecierea produselor locale, inclusiv când sunt inserate în meniurile restaurantelor, este de părere Raluca Barbu, de la firma de consultanță Highclere Consulting.

Într-o discuție despre puterea de producție a micilor fermieri români, în cadrul conferinței „EAT SMART- Securitatea alimentară, vulnerabilitatea ascunsă a României”, organizată de Green Report, Barbu a afirmat:

„Categoric micii producători produc mai puțin. Cooperativa acoperă o cerere foarte mică, însă își propune să coopteze noi membri care îndeplinesc anumite criterii. Colaborarea cu marii actori este absolut necesară. Micii produc încă nu au posibilitatea de a aduce valoare, de a prelucra, procesa foarte bine produsele. Ne-am dori ca micii producători să se ducă în aceea direcție de produse premium. Să fie accesibile cât mai multor cetățeni și consumatori. Aici avem însă o problemă. Am făcut o întâlnire și cu reprezentanții din HoReCa. Trebuie educat și consumatorul. Se mănâncă mult, prost și ieftin. Când te duci la un restaurant care integrează produsul local, care dezvoltă meniuri locale, porțiile sunt mici.”

Aceasta a sugerat Ministerului Agriculturii să înființeze birouri unice pentru ajutorarea micilor producători, ale căror angajați să faciliteze asocierea producătorilor și să le explice toți pașii necesari în acest scop.

Barbu a spus că firma la care este consultant a ajutat șase producători locali, dintre care și un chef, să înființeze o cooperativă. Tot procesul a durat șase luni, în condițiile în care unii dintre membri și-au dedicat mult timp acestui scop.

E foarte greu pentru micii producători să înțeleagă ce înseamnă să te asociezi. Oamenii simt nevoia din ce în ce mai mult să se asocieze, dar nu știu neapărat de ce. E nevoie de ajutor în ce-și propun, să-și delimiteze niște roluri. E nevoie de facilitare la început și nu numai. Și e nevoie de a începe o planificare”, a spus aceasta.

Barbu a mai afirmat că Highclere Consulting va finaliza în curând unui ghid de fiscalitate pentru micii producători, pentru a le ușura aceste demersuri.

„Nu ar trebui să îi dăm de la unii la alții, ca pe o castană fierbinte. Ei oricum scad în fiecare zi. În ultimii ani a scăzut numărul de fermieri cu 11% cel puțin. Avem parteneri în unele proiecte care se chinuie să activeze zone rurale unde nu mai există niciun fel de fermieri, de practici agricole. Cetățenii sunt nevoiți să aducă mâncare de la distanțe din ce în ce mai mari. România are nevoie de acești mici produc și fermieri”, a subliniat aceasta.

Highclere Consulting oferă servicii de consultanță, formare și analiză de politici publice pentru organizații guvernamentale și non-guvernamentale care lucrează pe probleme de agricultură, dezvoltare rurală și mediu din sud-estul Europei și nu numai.

Citește și: 

Ministerul Agriculturii: Avem date inexacte despre nevoia de produse și consum

VIDEO Agricultorii și industria alimentară aveau nevoie de mai mulți bani în cadrul măsurilor de susținere post stare de alertă

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii