Raportul IPCC privind schimbările climatice, respins în cadrul COP24

in Legislatie 11 December 2018 76 Views

Încercările de a încorpora raportul IPCC privind schimbările climatice în cadrul discuțiilor climatice din Polonia au eșuat din cauza Statelor Unite ale Americii, Rusiei, Kuweitului și a Arabiei Saudite, spre șocul oamenilor de știință și a multor altor delegați.

© IISD/ENB – Kiara Worth

Raportul IPCC, care a fost comandat în cadrul Acordului de la Paris și a fost publicat în luna octombrie, arată consecințele creșterii temperaturii cu 1.5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale și atrage atenția că în ritmul actual, temperaturile ar putea crește cu 3 grade Celsius și că este nevoie de schimbări rapide și fără precedent în toate aspectele societății.

Arabia Saudită, SUA, Rusia și Kuweit au obiectat salutării raportului și în schimb au vrut să folosească o altă formulare: conferința ar trebui să „ia act” de raport.

Fără niciun consens, pasajul de text a fost eliminat, conform regulilor ONU. Multe țări și-au exprimat frustrarea și dezamăgirea privind situația.

„Nu este vorba despre un cuvânt sau altul, noi suntem în poziția de a saluta un raport pe care noi l-am cerut în primul rând. Dacă există ceva scandalos legat de discuție, este că nu putem saluta raportul.”, a declarat Ruenna Haynes, delegat al St. Kitts and Nevis, spre aplauzele spontane ale audienței.

Green Report Shop Produse ECO

Oamenii de știință și ecologiștii au fost extrem de dezamăgiți de rezultat.

„Suntem foarte nervoși și ni se pare cumplit că unele țări ignoră mesajele și consecințele pe care le înfruntăm, neacceptând ceea ce este neechivoc și neluând măsuri.”, a declarat Yamide Dagnet, de la World Resources Institute, fost negociator climatic pentru Marea Britanie.

Mulți delegați speră că miniștrii, care au ajuns luni la summit, vor încerca să pună din nou raportul în centrul conferinței.

„Sper că toate țările vor lupta și că nu vom părăsi COP24 ratând un moment istoric.”, a declarat Dagnet.

Comentarii

comentarii