Preşedintele Consiliului Concurenţei: „Trebuie să îl răsplătești pe omul care colectează separat”

Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a afirmat la conferința Circular 4 că modificările legislaţiei privind gestionarea şi colectarea deşeurilor sunt de bun augur, printre altele pentru că încearcă să păstreze o coerență economică: „Trebuie să îl răsplătești pe omul care colectează separat”.

Preşedintele Consiliului Concurenţei: „Trebuie să îl răsplătești pe omul care colectează separat”

„Proiectul de lege este un mare pas înainte și încercăm să găsim echilibrul între intervenția administrativă și piață. Piața, și în România, și oriunde există ființe umane, e un mecanism imens de schimbat. Piața schimbă lucrurile. Oamenii sunt raționali din punct de vedere economic, își urmează interesele și atunci trebuie să avem logică în ceea ce facem. Să gândim sistemul astfel încât să ajungem la obiectivele pe care le avem. Sunt de acord să intervenim din când în când în piață, să avem măsuri de control, dar păstrând o coerență economică. Și cred că uneori a lipsit în sistemul nostru”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit acestuia, o legislație sănătoasă e aceea care intervine în piață numai când e nevoie, prin concurență și logică economică.

„Dacă vrei să ajungi la un rezultat, le dai doar un ghiont. Trebuie să îl răsplătești pe omul care colectează separat. E foarte bine să obligăm, să punem și obligații și sancțiuni, dar este și mai bine dacă facem să fie și în avantajul lui: «Dacă colectez mai mult, voi plăti mai puțin». Bănuiesc că majoritatea românilor văd colectarea selectivă ca fiind o povară și atunci trebuie educație, dar trebuie și un pic stimulați economic. Asta am încercat să introducem în legislația care se pregătește”, a spus Bogdan Chirițoiu.

Pe de altă parte, Constantin Damov, Co-fondator Green Group și Președintele Asociației pentru Economie Circulară, și-a mărturisit îngrijorarea că accesul la resursă (deșeurile reciclabile) se monopolizează prin proiectul de OUG privind regimul deșeurilor.

„De fapt, economia circulară este un alt model de economie. Trecerea aceasta trebuie făcută fluent, continuu, și nu distructiv. Ne uităm la Consiliul Concurenței ca la un arbitru, vă spun asta din zona privată, pentru că există tendința ca Ministerul Mediului să ia niște decizii pe entuziasm, pe emoție, de a rezolva dintr-o lovitură toate lucrurile, fără să țină cont de detaliile din piață. […] Mesajul se duce mult mai dur în piață”, a spus Damov.

Acesta a întrebat dacă Consiliul Concurenței este pregătit să facă trecerea de la o economie liniară la una circulară.

Bogdan Chirițoiu i-a răspuns că nu se pune problema schimbării modelului economiei.

„Avem ceva analize, dar nu e o zonă în care să excelăm. Înțeleg că trebuie să ne întărim capacitatea aici. Senzația mea e că problemele au fost de legislație. Noi putem să sfătuim Guvernul, dar nu noi decidem până la urmă. […] Mi se pare că OUG duce, pornind din Ministerul Mediului, în direcția bună, să redreseze echilibrul între acești jucători din piață, dar s-o vedem în Monitor”, a completat Chirițoiu.

spot_img

Ultimele știri