Râurile din Munții Ţarcu sunt salvate de la distrugere

Tribunalului Caraș-Severin s-a pronunțat pentru anularea acordurilor de mediu eliberate ilegal pentru proiectele „Amenajare Hidroenergetică Bistra Mărului – captare, conductă forțată 2 MHC” și „Amenajare Hidroenergetică Șucu și Olteana – captare, conductă forțată 2 MHC – racord la sistemul energetic național”, din comuna Zăvoi, Județul Caraș-Severin, beneficiar Alset Energy S.R.L., potrivit unui comunicat de presă al WWF România. Astfel, situl Natura 2000 Munții Țarcu, arie naturală protejată de interes european, a fost salvat de la impactul pe termen lung generat de construcția microhidrocentralelor incluse în aceste proiecte.

Muntii_Tarcu_–_Carpatii_Meridionali

 

Potrivit documentului, Federația Coaliția Natura 2000 a solicitat în instanță anularea acordurilor de mediu încă din luna august 2014, pentru a evita efectele negative ale construcției și funcționării microhidrocentralelor asupra speciilor de faună acvatică și asupra habitatelor protejate din acest sit. Acordurile de mediu au fost emise ilegal de către Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin în iunie 2014, cu ignorarea prevederilor Avizului de Mediu la Strategia Energetică a României 10938/2012 și a avizului negativ al administratorului sitului Natura 2000 pentru aceste proiecte. Calea instanței de judecată a fost aleasă după ce APM Caraș-Severin nu a dat curs sesizărilor transmise în prima parte a anului 2014 de către WWF România, Societatea Carpatină Ardeleană și Federația Coaliția Natura 2000 care au cerut neemiterea acordurilor de mediu.

„Acestă decizie a instanței este pentru noi un semnal că legea poate și trebuie să fie respectată în România și în acest sector al avizării construcțiilor de microhidrocentrale și sperăm că și alte agenții de protecția mediului din țară să înțeleagă acest semnal. În același timp, este o probă a impactului pe care îl putem avea ca și organizații ale societății civile dacă acționam împreună cu determinare, folosind toate pârghiile pe care le avem la dispoziție, pentru a opri distrugerea naturii. Dincolo de problema eliberărilor abuzive și ilegale a acordurilor de mediu necesare demarării acestor proiecte, un râu este un sistem viu, iar acest lucru nu este din păcate înțeles și respectat nici de cei care ar trebui să vegheze la protecția lui”, a declarat Luminița Tănasie pentru Federația Coalitia Natura 2000 România.

Patru proiecte nu tocmai „prietenoase” cu natura

Proiectele presupun construirea unui număr de patru microhidrocentrale pe râurile Bistra Mărului, Șucu și Olteana, râuri care fac parte din situl Natura 2000 ROSCI0126 Munții Ţarcu. Munții Țarcu formează o zonă compactă practic nealterată și fără așezări umane, cu excepția Poienii Mărului și a complexului turistic Muntele Mic. Masivul concentrează un complex de ecosisteme preponderent naturale (81%), cu o diversitate remarcabilă și cu o abundență locală de 25-78 ori mai mare față de media la nivel național. Din fondul forestier, peste 10.016 ha sunt păduri virgine și cvasivirgine – 29% din aria împădurită și 1/6 din aria întregului masiv.

Captare Valea Băuțarului – Munții Țarcu. Operator Alpha Project Technology SA. © WWF-România
Captare Valea Băuțarului – Munții Țarcu. Operator Alpha Project Technology SA. © WWF-România

În zona cursurilor de apă Bistra Mărului, Șucu și Olteana (Bazinul Hidrografic Timiș) au fost găsite și identificate specii de pești ca Cottus gobio (specie care este afectată de orice modificare a habitatului, ce poate duce chiar și la dispariția speciei din zonă), precum și specia Eudntomizon danfordi (specie care are nevoie de un volum de apă relativ mare și o diversitate a microhabitatelor de asemenea relativ mare).  Microhidrocentralele fragmentează habitatele râurilor, afectând o bogată faună de nevertebrate acvatice precum și migrația peștilor pentru depunerea icrelor. Distrug și habitatele ripariene (de pe maluri), de care depind specii de nevertebrate, animale și păsări. Pe unde se construiesc microhidrocentrale, apa cristalină a râurilor și pârâurilor de munte devine un amestec de noroi și piatră, în care orice formă de viață dispare.

În urma evaluării documentațiilor depuse de către societatea Alset Energy S.R.L cu privire la cele două proiecte de investiții, prin Hotărârea nr. 7/11/03.12.2012/CS, Consiliul Științific al sitului Natura 2000 Munții Țarcu a avizat nefavorabil studiile de evaluare adecvată depuse în susținerea celor două cereri de emitere a acordurilor de mediu.

Ulterior, în urma analizei studiilor de evaluare adecvată elaborate la solicitarea beneficiarului și în baza recomandărilor Consiliului Științific, Asociația „Altitudine”, administrator al sitului Natura 2000 Munții Țarcu, a acordat aviz negativ acestor proiecte. Cu toate acestea, prin încălcarea tuturor normelor juridice în vigoare, APM Caraș Severin a emis acordurile de mediu pentru aceste proiecte.

Conform prevederilor O.U.G nr.57/2007 art.28 alin 7 „Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activități în ariile naturale protejate, și, după caz, în vecinătatea acestora, se realizează numai cu avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor protejate”, astfel că zona de interes, fiind localizată în perimetrul sitului Natura2000, APM Caraș-Severin era obligată să țină seama de avizul administratorului.

Captare Valea Cuntu – Munții Țarcu. Operator Hidroelectrica SA. © WWF-România
Captare Valea Cuntu – Munții Țarcu. Operator Hidroelectrica SA. © WWF-România

În același sens, au fost încălcate și prevederile Ordinului nr. 19/13.01.2010 al Ministerului Mediului și Pădurilor pentru aprobarea Ghidului Metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, studiul de evaluare adecvată neținând seama de prezența și impactul asupra unor specii prioritare. APM Caraș-Severin a stabilit în mod eronat că nu există impact semnificativ asupra biodiversității în absența acestor informații cheie (speciile afectate și impactul asupra acestora).

Emiterea acordurilor de mediu încalcă legislația UE transpusă la nivel național, deoarece nu se îndeplinesc condițiile excepționale prevăzute la art. 6.3-6.4 din Directiva Habitate. Conform acestora, singura situație în care ar fi putut fi permisă construirea acestor proiecte susceptibile de a afecta în mod semnificativ situl Natura 2000 Munții Țarcu ar fi fost dacă MHC-urile în cauză reprezentau proiecte de interes public major, caz în care ar fi trebuit urmată procedura notificării Comisiei Europene și așteptarea unei opinii în acest sens.

Federația Coaliția Natura 2000 a solicitat în instanță și anularea Deciziei Etapei de Încadrare care stă la baza avizării construcției de microhidrocentrale de către Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, pe Râul Alb în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și situl Natura 2000 Strei Hațeg. Cazul este pe rolul instanței Tribunalului Deva.

Citește și:

CE va demara procedura de infringement împotriva României din cauza proiectelor de microhidrocentrale din Munții Făgăraș

Apel către Ministerul Mediului să suspende imediat construirea microhidrocentralelor pe Râul Alb

Micro-hidrocentralele din Parcul Dinozaurilor din Hațeg au ajuns în atenția comunității științifice internaționale

spot_img

Ultimele știri