Recipientele reutilizabile sunt sigure în timpul pandemiei de Covid-19, spun experții

Peste 100 de oameni de știință au transmis, printr-o scrisoare publică, asigurarea că recipientele reutilizabile sunt sigure în timpul pandemiei de Covid-19. Cercetătorii au subliniat acest aspect pentru că, de teama virusului, eforturile de a reduce cantitatea de ambalaje de unică folosință pierd teren.

Astfel, cei 119 oameni de știință din 18 țări au transmis că recipientele refolosibile nu cresc șansele de transmitere a virusului.

Unele cafenele au încetat să mai accepte cănile reutilizabile aduse de clienți în timpul pandemiei, dând naștere unor temeri că ambalajele sustenabile și reutilizabile vor fi uitate pentru o vreme. Activiștii au acuzat în ultima vreme industria plasticului de exploatarea crizei de sănătate pentru a face lobby împotriva interzicerii produselor de plastic de unică folosință.

Scrisoarea, semnată de epidemiologi, virologi, biologi, chimiști și medici, transmite că, potrivit celor mai bune date științifice disponibile în acest moment de la profesioniști din domeniul sănătății publice, produsele reutilizabile pot fi folosite în siguranță, respectând igiena de bază.

„Sper să ieșim din criza Covid-19 mai determinați ca niciodată să rezolvăm problemele fatale asociate cu prezența plasticului în mediu”, a declarat pentru The Guardian Charlotte K Williams, profesor de chimie la Universitatea Oxford și unul dintre semnatarii scrisorii. „Ca răspuns general față de criza de Covid-19, ar trebui să facem orice încercare să evităm consumul de produse de plastic de unică folosință, în special ambalajele.”

Analizele arată că virusul se împrăștie în special prin inhalarea picăturilor din aer, față de contactul cu suprafețele, spun oamenii de știință. Studiile au arătat că virusul poate rămâne activ pe suprafețe pentru diferite perioade de timp, deci, pentru a evita transmiterea, consumatorii ar trebui să presupună că orice suprafață din locurile publice – reutilizabile sau de unică folosință – ar putea fi contaminate cu virusul Covid-19. Oamenii de știință sfătuiesc consumatorii să spele recipientele reutilizabile foarte bine, cu apă caldă și detergent sau săpun.

La începutul lunii aprilie, Starbucks a luat o decizie care se aplica tuturor cafenelelor din lume care mai erau deschise la acea oră: clienții nu mai puteau primi cafea în cănile reutilizabile pe care le aduceau de acasă, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

„Să-i înmânezi cuiva o cană reutilizabilă e același lucru cu a da noroc. Dacă este ceva ce putem face în acest moment să oprim răspândirea virusului, ar trebui să facem asta”, a declarat atunci pentru BBC Sally Bloomfield, profesor la Școala Londoneză de Igienă și Medicină Tropicală.

spot_img

Ultimele știri