Pentru prima dată în SUA, sursele regenerabile au produs mai multă energie electrică decât cărbunele

in Business, Energie 3 May 2019 67 Views

În luna aprilie a fost atins un record istoric: pentru prima dată sursele regenerabile au generat în Statele Unite mai multă energie decât centralele electrice pe bază de cărbuni.

La începutul anilor 2000, cărbunele era răspunzător de mai bine de jumătate din energia electrică generată pe tot întregul Americii. Cu timpul, însă, acesta a început să piardă teren în fața surselor regenerabile, cum ar fi panourile solare sau turbinele eoliene.

Potrivit datelor publicate de Administrația Informațiilor despre Energie din SUA, în luna aprilie, centralele pe bază de cărbuni au generat 20% din energia electrică, în timp ce sursele regenerabile – 24%.

„Este prima dată în istorie când sursele regenerabile au produs mai multă energie decât cărbunele, într-o lună”, au comentat jurnaliștii de la oilprice.com.

Specialiștii se așteaptă ca tendința să se păstreze și în luna mai, iar previziunile spun că sursele regenerabile vor furniza 22%, comparativ cu cărbunele – 21%. Gazele naturale sunt totuși cele care furnizează mare parte din energia consumată de americani, însumând 35%, în luna aprilie. În mai, acest procent este așteptat să crească la 36.

Fluctuațiile consumului de cărbune depind de prețuri și de cererea sezonieră. Cărbunele scade cel mai mult primăvara și toamna, în timp ce vara și iarna se observă o cerere mai mare.

„Dar tendința este clară: perioada cărbunelui începe să se încheie. Pe măsură ce energia din surse regenerabile câștigă teren, iar centralele electrice pe bază de cărbune se închid treptat, sursele verzi vor devansa lunar cărbunele tot mai des”, mai spun jurnaliștii de la site-ul despre energie și petrol.

Agenția pentru Energie (EIA) a Statelor Unite a estimat încă din decembrie 2018 că utilizarea cărbunelui în sectorul energiei va scădea în Statele Unite, în 2019, cu patru procente, adică 691 de milioane de tone. EIA a explicat că „scăderea consumului de cărbune, din 2007, este rezultatul închiderii centralelor electrice care funcționau pe cărbune sau a scăderii utilizării acestora din cauza creșterii competiției din partea gazelor naturale și a surselor regenerabile”.

Gazul natural eliberează mult mai puțin dioxid de carbon decât cărbunele, iar multe centrale de cărbune s-au închis datorită faptului că SUA dispune de rezerve mari de gaze naturale.

La începutul lunii decembrie, o companie care analizează datele a anunțat că închiderea centralelor electrice care funcționau pe bază de cărbune s-a dublat în al doilea an de mandat al lui Donald Trump, în ciuda faptului că acesta a susținut de nenumărate ori că va pune capăt războiului cărbunelui.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii