Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Registrul spatiilor verzi din Bucuresti, pe jumatate terminat

Registrul care inventariaza spatiile verzi din Bucuresti este finalizat pentru sectoarele 1 si 6, iar pana la sfarsitul anului vor fi gata si informatiile privind sectoarele 2 si 4, urmand ca spatiile verzi din sectoarele 3 si 5 sa fie inventariate anul viitor, a anuntat astazi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Licitatia pentru Cadastrul Verde – Registrul Local al Spatiilor Verzi a fost inceputa in 2007, insa a durat doi ani pana la atribuirea contractului, in valoare de 2,65 milioane de euro. Problema acestui contract este ca stipuleaza numai inventarierea spatiilor publice, nu si a celor private, dand mana libera proprietarilor sa le schimbe destinatia. Cu toate acestea, Oprescu a declarat ca va exista o anexa la contractul cu firma Theotop SRL, astfel incat sa fie inventariate si spatiile verzi private.

„Dupa o analiza serioasa a Cadastrului Verde pe doua sectoare vedem ca este un salt calitativ de la 400.000 de pomi, cati erau la momentul inceperii cadastrului, pana la 1.300.000 de pomi in prezent”, a declarat primarul general.

Oprescu: Unii vor sa construiasca oriunde si oricand

Oprescu a mai spus ca sustine pastrarea actualei forme a Ordonantei 114/2007, care interzice constructiile pe spatii verzi in intravilan. Aceasta Ordonanta a fost modificata astfel incat constructiile sa fie interzise pe spatiile trecute in Registru, insa cum acest Registru inca nu exista, s-ar crea un vid legislativ care ar permite construirea pe spatiile verzi.

„Cred ca Ordonanta a fost un lucru bun, iata insa dorinta unora de a construi oriunde si oricand, mai ales cand stiu ca expira Planul Urbanistic Zonal la sfarsitul anului. Am sa va rog sa trimiteti o scrisoare Parlamentului si voi ataa si eu o scrisoare pentru a incerca sa oprim ce e de oprit”, le-a transmis Oprescu reprezentantilor ONG-urilor prezente la intalnire.

Oprescu a mai precizat ca a cerut sa fie primit la discutii in Comisia de Administratie a Camerei Deputatilor pentru a sustine pastrarea actualei forme a Ordonantei 114 si ca va fi prezent in Parlament cand se va dezbate actul normativ.
 

Carmen Albisteanu

spot_img

Ultimele știri