Planul de Relansare Economică prevede și investiții în mediu

Guvernul României a prezentat Planul Național de Investiții și Relansare Economică, un program amplu care stă la baza următoarelor politici economice și administrative. Printre măsuri se numără unele care privesc și investiții în protejarea mediului, precum dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice sau programul de finanțare a instalării panourilor fotovoltaice atât la gospodăriile racordate la rețeaua electrică, cât și la cele izolate.

În ce privește investițiile de mediu, Guvernul își propune continuarea proiectelor lansate în anii precedenți și demararea altor programe sectoriale, utilizarea eficientă a resurselor financiare externe nerambursabile în domeniul protecției mediului și al reducerii gazelor cu efect de seră și stimularea achiziției de echipamente și vehicule puțin poluante.

„Schimbarea modelului de dezvoltare economică și socială trebuie axată pe stimularea și dezvoltarea capitalului și a competitivității companiilor românești, pe investiții în domenii-cheie ale infrastructurii publice, pe transformarea digitală a economiei și a administrației publice și pregătirea economiei pentru tranziția către o economie durabilă”, a transmis Guvernul într-un document.

„Trebuie, de asemenea, avut în vedere că Pactul Ecologic European va deveni principala strategie de creștere economică la nivelul Uniunii Europene pe termen lung. România va trebui să utilizeze cât mai eficient resursele europene puse la dispoziție, atât fondurile din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât și cele din programele europene de răspuns la criza COVID-19, astfel încât transformarea preconizată a economiei să favorizeze tranziția către o economie durabilă”, au mai transmis oficialii.

Portofoliul de proiecte care se va derula în perioada 2021-2027 este compus atât din proiecte deja aflate în implementare, care și-au dovedit eficacitatea, cât și din proiecte noi, amânate în implementare în anii precedenți, după cum urmează:

  • Continuarea programelor Rabla și Rabla Plus. Cele două programe beneficiază de o alocare financiară cumulată în anul 2020 de 545 milioane lei; contribuind atât la reducerea emisiilor din transporturi, cât și la relansarea industriei auto din România;
  • Continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice în România, atât în localități, cât și la nivelul autostrăzilor, drumurilor naționale și europene – alocare financiară cumulată în anul 2020 de aproximativ 268 milioane lei.
  • Continuarea programelor de dezvoltare a transportului „verde” prin finanțarea autobuzelor electrice/gnc în municipii și localități. Lansarea unei noi sesiuni în anul 2020 beneficiază de o alocare financiară cumulată de aproximativ 930 milioane lei;
  • Lansarea programelor de creștere a eficienței energetice în clădiri publice și private în anul 2020, cu o alocare financiară cumulată de aproximativ 813 milioane lei;
  • Lansarea programului de creștere a eficienței energetice în iluminatul public stradal în anul 2020, cu o alocare financiară de aproximativ 384 milioane de lei;
  • Realizarea programului de reducere a emisiilor prin creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de alimentare cu energie termică a localităților. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 100 milioane de lei, din totalul de 400 milioane de lei care reprezintă contribuția din Fondul de mediu;
  • Implementarea programului de creștere a eficienței energetice în complexurile de producere a energiei. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 628 milioane lei;
  • Demararea programului de reducere a emisiilor prin împădurirea terenurilor în anul 2020, cu un buget de 59 milioane lei;
  • Demararea programului de creștere a eficienței energetice prin înlocuirea echipamentelor electrice și electronice uzate, cu unele mai performante din punct de vedere al consumului. Programul demarează în anul 2020 și beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 30 milioane de lei;
  • Programul de finanțare a instalării panourilor fotovoltaice atât la gospodăriile racordate la rețeaua electrică, cât și la cele izolate. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de aproximativ 310 milioane de lei;
  • Continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă, canalizare și stații de epurare în localități. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 40 milioane de lei.

În domeniul agriculturii, un obiectiv prioritar al Guvernului pe termen mediu și lung este elaborarea și implementarea unei Strategii de Gestionare a Apei care se referă la reabilitarea infrastructurii de irigații existente, în perioada 2021-2024, prin punerea în funcțiune a 138 amenajări de irigații, cu un buget estimat de 3,4 miliarde de euro. În același timp, este prevăzută reabilitarea infrastructurii de desecare – drenaj care deservește o suprafață de 2,8 milioane de ha, cu o valoare de 1,1 miliarde de euro, precum și efectuarea de lucrări de combatere a eroziunii solului care deservesc o suprafață de aproximativ 510 mii de ha, cu o valoare de 500 milioane de euro.

Un alt obiectiv strategic în domeniul agricol este dezvoltarea unei rețele naționale de colectare, depozitare, sortare, ambalare, procesare și comercializare a produselor românești.

spot_img

Ultimele știri