Remesh transformă bannerele din campania „Medicii Eroi” în genți

Bannerele din România care înfățișează cadre medicale în posturi de zei și sfinți vor fi transformate de ONG-ul Remesh în genți și alte accesorii. Banii vor fi apoi donați pentru lupta împotriva Covid-19.

Agenția de publicitate McCann desfășoară, începând de la sfârșitul lunii aprilie, o campanie în cadrul căreia pe panouri stradale din orașele din România apar cadrele medicale din linia întâi a luptei cu pandemia de COVID-19 în posturi de sfinți și zei. Ilustrațiile au fost realizate de Wanda Hutira – artistă urbană, ilustratoare, art director, iar scopul campaniei a fost de a le mulțumi celor care-și riscă viețile pentru a le salva pe ale altora. Însă reacțiile nu au fost numai pozitive.

„Pentru că ne-am dorit să transformăm aceasta situație negativă în ceva pozitiv, cu ajutorul ONGului Remesh, panourile care au fost retrase sunt în proces de a fi transformate în genți și alte articole, care vor fi ulterior scoase la licitație. Banii obținuți în urma licitației online vor fi donați către aceeași cauză #ReușimÎmpreună”, a transmis Cătălin Dobre (Chief Creative Officer McCann), potrivit Zile și Nopți.

ONG-ul Remesh a fost fondat la inițiativa asociației Ateliere Fără Frontiere și este specializat în reciclarea materialelor publicitare pe care le transformă într-o gamă de produse unice, oferind astfel soluții pentru mediu, dar și un loc de muncă oamenilor aflați în dificultate (mămici cu mai mulți copii și cu un trecut foarte dificil, care au fost victime ale violenței domestice sau ale traficului de ființe umane, ori persoane adulte fără adăpost, persoane private de libertate, cumulând adicții sau dizabilități).

Mape și sacoșe de conferință, coperți, cărți de vizită, penare, genți sau huse, toate personalizate sunt doar câteva dintre materialele promoționale pe care angajații Asociației Ateliere Fără Frontiere le confecționează din bannere publicitare uzate în atelierul Remesh.

„Ateliere Fără Frontiere au înființat atelierul Remesh și au transformat deșeurile, colectate de la agențiile de publicitate și companiile dispuse să doneze bannerele de care nu mai au nevoie, în obiecte utile. Așa a luat naștere proiectul care le oferă atât companiilor o soluție pentru a se debarasa, în mod ecologic, de bannerele folosite, cât și posibilitatea de a cumpăra noi materiale promoționale, confecționate chiar din respectivele bannere”, scrie responsabilitatesociala.ro.

spot_img

Ultimele știri