Renault ar putea fi acuzată de fraudă privind emisiile

in Poluare, Transport 17 May 2019 31 Views

Ancheta din Franţa privind implicarea Renault într-o posibilă fraudă privind emisiile este aproape de a ajunge în tribunal, a anunţat luni publicaţia Le Monde, după ce un raport tehnic a confirmat că unele motoare diesel ale producătorului auto au fost configurate pentru a emite mai mulţi poluanţi în condiţii reale de drum pentru, potrivit Reuters.

După izbucnirea scandalului manipulării emisiilor poluante ale vehiculelor Volkswagen, în toamna lui 2015, Guvernul francez a cerut Direcţiei Generale pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor (DGCCRF) să efectueze o anchetă cu privire la emisiile poluante la toate mărcile de autovehicule comercializate în Franţa. 

În urma investigaţiilor, care s-au desfăşurat şi în alte state europene, s-a descoperit că nivelul emisiilor de oxid de azot este de zece ori mai mare faţă de limitele stabilite de autorităţile de reglementare la unele modele Opel, Renault şi Fiat Chrysler.

Porsche va plăti în Germania o amendă de 535 de milioane de euro în scandalul emisiilor

Procurorii francezi au deschis o investigaţie privind nivelul emisiilor la Volkswagen, Renault, PSA şi Fiat Chrysler, în perioada 2016-2017. 

Un purtător de cuvânt al Renault a precizat că firma nu poate comenta cele mai recente informaţii deoarece nu a văzut rezultatele investigaţiei.

“Vehiculele Renault nu sunt echipate cu dispozitive de fraudă şi respectă normele de omologare a vehiculelor”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Studiul realizat de ISAT, un institut francez de cercetare în domeniul transporturilor, a confirmat concluziile anterioare conform cărora la controlul softului motoarelor modelelor Clio şi Captur de la Renault s-a descoperit existenţa unor decalaje importante între performanţele anumitor motoare în momentul omologării în laborator şi în utilizarea lor în condiţii reale. 

O altă tehnologie anti-poluare, “capcana NOx”, nu a condus cicluri de curățare sub viteze de 50 de kilometri pe oră, potrivit cotidianului francez. Fără astfel de epurări periodice, filtrele devin înfundate și ineficiente.

O echipă de ingineri din Iași a lucrat la dezvoltarea unui sistem de frânare care reduce emisiile de CO2

Recent, presa franceză a publicat o copie a unui proces verbal elaborat de Direcţia Generală pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor în care se susţine că “Renault SAS i-a înşelat pe consumatori la controalele efectuate, în special în cazul controalelor legale de omologarea emisiilor poluante”. 

În replică, Renault a dat publicităţii un comunicat în care spune că respectă normele de omologare a vehiculelor.

“Grupul Renault reaminteşte că niciunul dintre serviciile sale nu a încălcat regulile, europene sau naţionale, cu privire la omologarea vehiculelor. Vehiculele Renault nu sunt echipate cu software sau dispozitive de fraudă”, subliniază producătorul auto. 

Comentarii

comentarii