Reprezentant MT: ”În societatea românească, s-a creat un conflict între cei care vor să protejeze mediul și cei care vor autostrăzi”

in Biodiversitate, Transport 25 June 2019 85 Views

România are de acum înainte cel mai cuprinzător Ghid cu soluții tehnice pentru pasaje de faună peste și sub autostrăzi și căi ferate. Dacă vor fi implementate, aceste soluții  vor crește siguranța deplasării atât pentru animalele sălbatice, cât și pentru oameni. Ghidul face parte dintr-un pachet de soluții și instrumente lansate marți, 25 iunie, la București, în cadrul conferinței proiectului TRANSGREEN.

Ecoduct Brănșica, A1 Lugoj-Deva, © WWF

În societatea românească, s-a creat un conflict între cei care vor să protejeze mediul și cei care vor autostrăzi. Încă din 2005 am hotărât să împăcăm aceste două tabere și am depus cerere de finanțare pentru proiectul TRANSGREEN. Sunt foarte bucuros că există o mână întinsă din partea organizațiilor de mediu, care spun că ”și noi vrem infrastructură, dar în aceste condiții”. Aveți un sprijin din partea noastră în implementarea și diseminarea acestui ghid. Sper ca pe viitor ca și societatea noastră să se schimbe optica și să se vadă că ambele părți vor dezvoltarea infrastructurii”, a declarat Cătălin Costache, director Accesare fonduri europene din cadrul Ministerului Transporturilor.

Ghidul are ca scop reducerea impactului proiectelor căilor de transport terestru asupra naturii și prevenirea blocajelor în planificarea și realizarea acestora. Acesta  a fost realizat pe parcursul a peste 2 ani de consultări, în cadrul unui grup de lucru alcătuit din cei mai importanți actori la nivel național în domeniile mediu-transport, printre care Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului, sau entitățile din subordine precum CFR sau CNAIR.

Mă bucur să văd finalizat acest ghid, în care procedura este explicată din punctul de vedere al mediului pe înțelesul tuturor. Am făcut eforturi ca să fie aprobat de Ministerul Transporturilor. Mai avem un pas, discuțiile sunt deja în curs”, a afirmat în cadrul conferinței Doina Cioacă, de la direcția Biodiersitate – Arii Protejate din cadrul Ministerului Mediului.

Ghidul face o trecere minuțioasă prin diferite tipuri de regiuni geografice, specii și cerințe ale acestora cu privire la impactul infrastructurii de transport. Mai mult, detaliază etapele administrative din procesul de pregătire a investițiilor din infrastructură specifice contextului românesc. Urmează măsuri tehnice detaliate pentru evitarea și reducerea impactului drumurilor asupra naturii. Acolo unde impactul nu poate fi evitat, se folosesc măsuri de compensare, de asemenea cuprinse în Ghid.

Urme de animale sălbatice pe ecoductul Brănșica, © WWF

Înainte de a fi propuse dar și după realizarea soluțiilor pentru conectivitate, se impune o monitorizare a speciilor și a activității acestora pe teren, pentru care Ghidul vine cu soluţii.

Ghidul este cu adevărat un pas înainte către transportul durabil din România. Dar, pentru a fi cu adevărat funcțional, acum este momentul ca Ministerele de resort să îl aprobe. Doar atunci, soluțiile propuse vor putea fi incluse în termenii de referinţă şi caietele de sarcini pentru proiectanți și constructori, asigurându-se o implementare unitară și eficientă”, a spus Diana Cosmoiu, coordonator politici publice al WWF-România.

Comentarii

comentarii