Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului se extinde în 17 județe

in EcoLIFESTYLE, Poluare 14 October 2020 81 Views

17 județe din România vor avea 60 de stații noi de măsurare a calității aerului, Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului ajungând astfel la 209 de stații. Investiția este în valoare de 81 de milioane de lei, sumă ce va acoperi şi implementarea unui sistem de prognoză a calităţii aerului.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a semnat, alături de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, contractul de finanțare pentru modernizarea și extinderea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA).

Astfel, cu o investiție de 81 de milioane de lei, vor fi montate 60 de noi stații în 17 județe, după cum urmează: Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vaslui şi Vrancea.

17 din cele 60 de staţii noi vor fi finanţate prin fonduri europene. Prin contractul parafat marţi va fi implementat şi un sistem de prognoză a calităţii aerului, ce poate fi consultată în fiecare zi de populaţie.

„Prin acest contract de finanțare vom investi şi într-un sistem de prognoză a calităţii aerului. Exact cum astăzi avem o prognoză meteo, vom avea şi una privind calitatea aerului, pe care populaţia o va putea consulta zilnic. Prognoza va furniza informaţii cu privire la nivelul poluanţilor în aer pentru următoarele 24, 48 sau 72 de ore, oriunde în ţară. Asta înseamnă că oricine va şti, de exemplu, de luni, cum va fi calitatea aerului marţi sau miercuri şi astfel vom reuşi să previzionăm multe din problemele de mediu privind calitatea aerului pe care le-am avut în acest an de mandat. Cu asemenea prognoze, oamenii îşi pot face mai bine planurile de ieşire în aer liber, iar autorităţile vor putea impune măsuri pe termen scurt şi vor putea manageria mai bine aceste situaţii de criză”, a declarat ministrul Mediului.

Conferință de presă susținută de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe.

Conferință de presă: Costel Alexe, ministrul mediului, apelor și pădurilor și Marcel Ioan Boloș, ministrul fondurilor europene, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru extinderea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului

Geplaatst door Ministerul Mediului – România op Dinsdag 13 oktober 2020

Sistemul va avea nevoie de două instrumente: prognoza meteo – care include modelarea deplasării curenţilor de aer şi, evident, o bază unică naţională de emisii de poluanţi, care va fi realizată şi finanţată tot prin acest contract.

Alexe a adăugat că operaţionalizarea şi implementarea proiectului va avea loc până în anul 2023, însă în următorii trei ani va exista un sistem-pilot instalat în trei oraşe.

„În această bază naţională vom avea date privind cantitatea de emisii din fiecare oraş în funcţie de activitatea economică de acolo, de dezvoltarea rezidenţială, amploarea traficului, energia consumată, precum şi de activităţile agricole. Prognoza naţională privind calitatea aerului pentru fiecare oraş în parte va rezulta din suprapunerea bazei de date naţionale de emisii cu datele la zi privind evoluţia vremii şi a curenţilor de aer. Astfel, aceasta ne va arăta zilnic zonele în care există probabilitatea de creştere a concentraţiilor de poluanţi pe o anumită arteră sau într-un anumit cartier. Avem la dispoziţie pentru operaţionalizarea acestui întreg proiect şi implementarea acestuia trei ani, până în 2023, însă până atunci sistemul de prognoză va fi calibrat în trei oraşe-pilot, Ploieşti, Braşov şi Iaşi. ”, a explicat demnitarul.

Conform datelor oficiale, în acest moment, Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) cuprinde 148 de staţii în funcţiune la nivel naţional, din care opt puncte amplasate în Bucureşti, în zonele: Cercul Militar Naţional, Lacul Morii, Titan, Baloteşti, Măgurele, Bucur Obor, Drumul Taberei şi Berceni.

Citește și:
Serialul Green Report „Cât ne pasă de aerul pe care îl respirăm”

Rafinăria Lukoil, amendată cu 100.000 de lei pentru poluarea aerului în Ploiești

Comentarii

comentarii