Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Revista presei

Legea regenerabilelor nu poate primi avizul Comisiei Europene fără un calcul privind impactul în facturile consumatorilor

Noua lege de susținere a investițiilor în sectorul energiei regenerabile, aprobată de Parlament și trimisă la Curtea Constituțională de președintele Traian Băsescu, nu poate fi notificată la Bruxelles înainte de a fi finalizate calculele privind impactul acestui act normativ în facturile finale ale consumatorilor, a declarat, pentru Agerpres, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Oficialii Comisiei trebuie să dea un verdict dacă este vorba de supracompensare sau nu, astfel că trebuie să le prezentăm calcule privind impactul modificării schemei de certificate verzi”, a precizat Chirițoiu. (Agerpres)

Proiectele de energie regenerabilă au ajuns la o capacitate totală de peste 4.400 de MW

Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.412 MW la finele lunii ianuarie 2014, potrivit datelor furnizate de Transelectrica.

Astfel, în sistem existau proiectele eoliene cu o putere de 2.704 MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.077 MW, microhidrocentrale de 536 MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 95 MW. (Agerpres)

Pompeii, situl roman cel mai bine conservat, se află în pericol, din cauza ploilor

Ziduri din orașul antic Pompeii (sau Pompei) continuă să se prăbușească, anunță, miercuri, presa internațională care a semnalat încă de la începutul săptămânii degradarea sitului, în urma ploilor din ultima perioadă. Pompeii, acoperit de cenușa provenită din erupția Vezuviului pe 24 august 79 d.Hr., este cel mai bine conservat ansamblu de oraș din epoca romană.

Personalul sitului a observat că o bucată de perete de 2 m lungime, restaurat recent și făcând parte dintr-o fostă prăvălie, s-a năruit sub greutatea unui alt perete, prăbușit și el. Duminică au căzut și arcada de la Templul lui Venus și un perete de incintă al necropolei – cea mai mare din orașul antic. Cele două zone au fost închise pentru public. (TVR)

spot_img

Ultimele știri