EAT SMART: Ce reguli să aplici acasă pentru a reduce risipa alimentară

Risipa alimentară poate fi prevenită începând din supermarket, dar la fel de important este și ce faci cu produsele imediat ce ai ajuns acasă, cum le depozitezi și câtă atenție le dai

risipa alimentara

Atunci când te întorci de la supermarket și despachetezi cumpărăturile, mută produsele mai vechi în față și lasă-le pe cele pe care abia le-ai cumpărat mai în spate. Astfel scazi șansele să uiți de ele și să expire în frigider.

Timp de o săptămână, monitorizează tot ce arunci și notează într-un carnet. Dacă arunci jumătate de pâine pentru că s-a uscat, atunci poate ar trebui să cumperi mai puțină sau să congelezi jumătate din cantitate.

Fă o listă pe care să o lipești de frigider cu ce produse sunt înăuntru, dar mai ales data de expirare a fiecăruia. Procedează la fel și cu congelatorul și notează când a fost congelat fiecare obiect.

O zi pe săptămână, în loc să folosești produse proaspete, inventează rețete plecând de la resturile pe care le ai în frigider.

Dacă ți-a mai rămas o porție de mâncare pe care nu vrei să o mănânci a doua zi, congeleaz-o și bucură-te de ea în altă zi.

Atunci când gătești, folosește cât mai mult posibil din ingrediente. De exemplu, spală bine cartofii, dar lasă-i cu tot cu coajă, iar pătrunjelul pune-l în mâncare cu tot cu tijă. Atât cojile, cât și tijele conțin nutrienți importanți pentru organismul uman.

Folosește resturile de la fructe și legume pentru curățenie, frumusețe sau îngrijire personală. De exemplu, coaja de banană îți albește dinții, iar coaja de portocală elimină punctele negre, dă strălucire mobilei și absoarbe mirosurile neplăcute din frigider. În plus, ceapa, ghimbirul, ananasul, usturoiul, cartofii și varza pot fi replantate plecând de la resturile lor. Iar dacă ai câteva rămășițe cu care nu ai ce să faci, poți oricând să le transformi în compost pentru plante.

Legumele și fructele nu trebuie aruncate dacă nu mai sunt în cea mai bună formă a lor. Fructele care s-au înmuiat pot fi folosite în smoothie-uri, legumele puțin veștejite – la supe și tot așa.

Donează mâncarea din frigider atunci când pleci într-o vacanță mai lungă, astfel încât să n-o găsești stricată când te întorci, ci măcar să se fi bucurat cineva de ea. La fel procedează când ai gătit prea mult și ești dispus să îi oferi cuiva o porție de mâncare caldă sau atunci când ai produse pe cale să expire și pe care sigur n-o să le folosești.

În sezon, dacă grădina ta îți dă mai multe roade decât poți mânca tu, ai câteva opțiuni la îndemână: congelează, conservă sau murează.

Cum depozitezi corect alimentele, ca să reduci risipa alimentară

O măsură foarte importantă ca să previi risipa alimentară este să înveți cum depozitezi corect alimentele. Îți dăm mai jos câteva exemple:

Castraveții rezistă chiar și o săptămână dacă îi depozitezi în frigider, dar nu lângă roșii, mere sau banane.

Salata verde se va veșteji abia după șapte zile dacă o învelești într-un prosop (textil sau din hârtie), o închizi apoi într-o pungă care se sigilează și o ții în frigider.

Ceapa va fi foarte bună chiar și după câteva luni dacă o păstrezi într-un sac agățat, căci astfel va avea o ventilație bună. Evită să o păstrezi în pungi de plastic și sub nicio formă lângă cartofi.

Untul captează rapid mirosurile din jurul lui, așa că ar fi util să îl păstrezi, pe lângă ambalajul original, într-o altă casoletă. Ține-l în frigider, pe raftul de sus sau cel din mijloc, în zona din spate.

Ouăle sunt proaspete chiar și după cinci săptămâni, cu condiția să nu le păstrezi pe ușa frigiderului, unde e prea cald. Ține-le în ambalajul lor de carton, într-un loc rece al frigiderului.

Peștele poate fi bun chiar dacă conserva a fost deschisă în urmă cu trei, patru zile, dar numai dacă după deschidere a fost păstrat într-un recipient etanș.

Bananele care nu sunt foarte coapte pot fi păstrate la temperatura camerei, dar departe de alte fructe (asta dacă nu vrei ca acestea din urmă să se coacă mai repede). Odată ce s-au copt foarte bine, poți să le păstrezi în frigider.

Avocado, după ce s-a copt (banana ajută în acest sens), mai rezistă încă cinci zile în frigider. Nu-l pune totuși în frigider înainte să se coacă pentru că vei opri definitiv acest proces.

Pătrunjelul, mărarul și alte plante de genul acesta se păstrează mai mult timp dacă le ții în apă ca pe niște flori, iar făina rezistă de două ori mai mult în congelator.

 

Text: Oana Racheleanu

spot_img

Ultimele știri