România ar putea elimina, până în 2025, plasticul de unică folosință

România ar putea elimina total , până în 2025 toate produsele de plastic de unică folosință, a declarat marți, Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului, în cadrul conferinței de lansare a campaniei ”Punem preț pe plastic”, inițiată de Carrefour România.

”Vom urmări strict agenda Uniunii Europene, pentru ca în 2025 România să îndepărteze complet produsele de plastic de unică folosință. Suntem aici să ajutăm companiile și românii să facă din economia circulară o realitate”, a declarat ministrul mediului.

Poți plăti cu PET-ul sau vino cu caserola ta

Programul “Punem preț pe plastic” propune acțiuni concrete și modele pentru a reduce, refolosi și recicla plasticul și alte deșeuri, orientate atât către business, cât și către clienți și parteneri. Astfel, în 2019, Carrefour introduce în premieră în România două campanii prin care oferă clienților modalități plăcute și ușoare de a folosi plasticul într-un mod responsabil.

  • Plata cu PET-ul – Un program pilot, de tip experiment, prin care Carrefour transformă PET-ul în monedă și încurajează un comportament responsabil. Astfel, între 9 și 14 iulie, clienții Carrefour Băneasa pot achiziționa fructe și legume cu PET-uri. Fiecare PET valorează un fruct sau o legumă.
  • Vino cu caserola ta de acasă! – un program prin care clienții hipermarketurilor și supermarketurilor Carrefour pot achiziționa produse din zona de Gastronomie în propriile caserole. Compania încurajează astfel refolosirea produselor de plastic, pentru diminuarea consumului. Anul trecut, clienții Carrefour au folosit peste 5 milioane de caserole de plastic pentru zona de Gastronomie, caserole care devin de cele mai multe ori de unică folosință.

“ Anul trecut, românii au reciclat aproape 200 de tone de plastic prin intermediul stațiilor SIGUREC din zonele Carrefour și au ales să folosească 20 milioane de pungi biodegradabile. Avem motive să credem că suntem pregătiți, companii, autorități și clienți să luăm plasticul în serios. Introducerea plasticului într-un traseu circular, prin reciclare, refolosire  și reducere, este o mare oportunitate pentru România, atât din punct de vedere economic, cât și pentru creșterea calității vieții românilor”, a spus Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România

spot_img

Ultimele știri