Romania CSR Index – al 4-lea an de raport

in CSR 12 July 2019 37 Views

Agenţia de consultanţă The Azores Sustainability & CSR Services organizează a 4-a ediţie a conferinţei “Best Practices in Romanian CSR”. În data de 24 iulie 2019, la Athenee Palace Hilton din Bucureşti vor fi anunţate rezultatele analizei Romania CSR Index 2019, cea mai importantă analiză a domeniului sustenabilităţii şi responsabilităţii corporative din România.

Pentru realizarea acestui index au fost analizate peste 700 de companii, mai exact toate companiile din România care au peste 500 de angajaţi. Conform Ordinului 3456/2018, publicat în Monitorul Oficial pe 7 noiembrie 2018, toate companiile cu mai mult de 500 de angajaţi vor avea obligaţia de a publica rapoarte de sustenabilitate, începand cu exerciţiul financiar 2019.

Companii şi guverne din întreaga lume prioritizează sustenabilitatea şi îşi setează obiective ţinând cont de Agenda 2030 a ONU şi cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Este o perioadă în care societatea devine mai conştientă de impactul pe care îl are asupra mediului şi în comunităţi. În acest context, companiile încep să îşi reevalueze strategia de business şi să inoveze, punând accent pe limitarea impactului negativ asupra mediului şi pe maximizarea impactului social pozitiv în comunităţi. Aceste schimbări vor genera noi modele de business şi vedem deja în piaţă rezultate foarte bune ale companiilor care  şi-au definit o strategie ambiţioasă de sustenabilitate”, explică Alina Liciu, Fondator şi Managing Partner The Azores, organizator al evenimentului.

Vezi agenda evenimentului AICI

Din raportul de analiză din 2018, a reieşit că cele mai active companii au fost cele din domeniul Băuturilor şi din Telecom. În raportul care va fi prezentat anul acesta, în data de 24 iulie, se observă o schimbare a dinamicii în sensul că şi companiile din Food Retail şi din domeniul IT încep să investească mai mult în sustenabilitate corporativă. Tot în raportul de anul acesta se evidenţiaza câteva schimbări ce au produs o surpriză analiştilor, cum ar fi un număr mai mare de rapoarte de sustenabilitate şi o atenţie sporită Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU.

Înscrierile se pot face AICI

În cadrul evenimentului vor fi prezentate proiecte sau programe de investiţii în comunităţi dar şi cele mai bune practici care reies din raportarea sustenabilităţii. Profesionişti de top din România vor contura tendinţele pieţei din ţara noastră şi de la nivel internaţional şi vor releva insight-uri despre modul în care o companie poate sa obţină cele mai bune rezultate în urma investiţiei în sustenabilitate şi în comunităţi.

Comentarii

comentarii