România, locul 3 mondial la Olimpiada Caselor Solare din Ungaria

in EcoINOVATIE 31 July 2019 87 Views

România, reprezentată de echipa Over4, a obținut medalia de bronz la competiția internațională Solar Decathlon, denumită și ”Olimpiada Caselor Solare” ce a avut loc în Ungaria.

Pe lângă locul 3 la nivel mondial, echipa Over4 a ieșit vice-campioană la probele de Comunicare, Inovație și Bilanț Energetic. Printre echipele finaliste se numără Franța, Olanda, Belgia, Spania, Ungaria, Algeria și Thailanda.

Este pentru prima dată când o echipă românească urcă pe podium în competiția Solar Decathlon, după alte 3 echipe care au participat în edițiile din anii trecuți. Cu fiecare participare obținem rezultate din ce în ce mai bune, devansând echipe de top din vestul Europei, precum Spania, Belgia sau chiar echipe de pe alte continente, precum Thailanda sau Algeria. Este extraordinar, Over4 a scris istorie”, a declarat Cătălin Sima, președintele Asociaței Over4.

Solar Decathlon este cea mai importantă competiție de arhitectură sustenabilă și inginerie la nivel internațional și este considerată ”Olimpiada Caselor Solare”. Ediția din 2019 s-a desfășurat în Szentendre, Ungaria și a adus la start 10 echipe din 8 țări și 3 continente, ce au construit în doar 15 zile câte un prototip inovator de casă solară și sustenabilă. Fiecare prototip a fost testat în cadrul a 10 probe, de la Arhitectură, Inginerie, Eficiență Energetică, Inovație și până la Comunicare și Potențial de implementare pe piață. În urma probelor s-au desemnat câștigătorii.

Concursul a început pe 27 iunie când s-a dat startul celor 15 zile de asamblare, timp în care a trebuit să descărcăm TIR-urile, să asamblăm și să punem în funcțiune casa, ca mai apoi să o pregătim pentru cele 10 probe. Am reușit să ne încadrăm cu succes în acest interval, fiind prima echipă care a obținut toate inspecțiile tehnice și a intrat oficial în competiție. A fost o provocare inginerească pe care am trecut-o cu brio, deși nu ne putem compara cu celelalte echipe din punct de vedere al bugetelor” a pecizat Răzvan Butucescu, Project Manager în proiectul Over4.

Prototipul Over4 este rezultatul muncii de aproape 2 ani a echipei Over4. Este un exemplu de bune practici despre cum poți construi eficient energetic, cu materiale sustenabile și costuri reduse, fiind adresată pieței construcțiilor din România. Are o amprentă totală la sol de 130 mp, este construită pe structură de lemn, pe 2 niveluri și este unică prin faptul că poate fi utilizată atât ca locuință, cât și ca spațiu de co-working, datorită mobilierului reconfigurabil. Este o casă solară, 100% electrică, ce produce de 2 ori mai multă energie decât consumă, direct de la soare. Este proiectată și construită ca fiind o casă pasivă, cu un consum de energie foarte redus pentru încălzire, răcire și ventilare, deoarece respectă toate cerințele și criteriile standardului Passivhaus. Certificarea Green Homes de către Consiliul Român al Clădirilor Verzi atestă faptul că prototipul Over4 este și o casă sustenabilă.

Competiția Solar Decathlon Europe 2019 s-a încheiat însă casele sunt în continuare expuse încă 2 luni în Szentendre, Ungaria, unde se află Satul Solar. Oricine este interesat să vadă cele 10 case solare, printre care și Casa Over4, poate afla mai multe detalii despre programul de vizitare pe site-ul competiției. http://sde2019.hu/index_en.html.

Comentarii

comentarii