România, locul 38 din 113 în Indexul global al securităţii alimentare

in Eat Smart 20 December 2019 68 Views

România ocupă locul 38 din 113 ţări în Indexul global al securităţii alimentare, raportului Global Food Security Index (GFSI), realizat de divizia de cercetare The Economist Intelligence Unit (EIU) şi sprijinit de Corteva Agriscience, companie activă în domeniul agricol.

Conform analizei publicate vineri, România se menţine în topul mondial al securităţii alimentare pe poziţia 38, în mare parte datorită disponibilităţii şi calităţii alimentelor, programelor de siguranţă alimentară şi accesului facil al fermierilor la surse de finanţare.

 

“Nivelul redus al risipei alimentare, sistemul de distribuţie dezvoltat şi disponibilitatea micro-nutrienţilor în alimente sunt elemente forte în cazul României”, precizează realizatorii raportului.

În schimb, România se află în urma altor ţări în ceea ce priveşte dezvoltarea unui standard nutriţional, stabilirea unei strategii alimentare şi prezenţa unui sistem de monitorizare şi supraveghere.

“Cheltuielile naţionale pentru susţinerea cercetării în domeniul agricol şi nivelul infrastructurii agricole locale sunt sub nivelul altor ţări. Cu toate acestea, raportat la nivelul mediu global, România stă mai bine în ceea ce priveşte posibilitatea dezvoltării infrastructurii de irigare şi capacitatea de depozitare”, se menţionează în Index.

Ce ţări conduc clasamentul

Pentru al doilea an consecutiv, Singapore, Irlanda şi SUA se menţin pe primele trei poziţii, fiind lideri în securitatea alimentară, în ciuda faptului că, în 2019, Indexul a adăugat instrumente noi de măsurare, cum ar fi: costul mâncării, infrastructura agricolă şi existenţa unor standarde nutriţionale. Top 5 este continuat cu Finlanda şi Norvegia.

Criza climatică globală – impactul diminuării resurselor naturale și capacitatea de revenire
Pentru acest an, în GFSI a fost inclusă o categorie nouă denumită “Resursele naturale şi capacitatea de revenire”, un pachet separat de date care se alătură celorlalte trei (Accesibilitate, Disponibilitate, Calitate şi siguranţă), în analiza nivelului de securitate alimentară. Astfel, dacă sunt luate în calcul şi datele din această categorie, majoritatea ţărilor înregistrează o diminuare a punctajului general, ceea ce subliniază cât de vulnerabil este sistemul alimentar în faţa unor ameninţări precum seceta, inundaţiile sau creşterea nivelului mării. România este o excepţie, fiind mai puţin expusă riscurilor climatice globale.

Disponibilitate limitată a unor elemente nutritive
Ediția din 2019 a GFSI arată, de asemenea, că, în cazul unui număr important de țări, pur și simplu lipsesc din alimentație vitamine și minerale esențiale. În peste 30% din țările analizate a fost raportat un nivel insuficient de vitamina A, element cheie pentru o vedere bună, sistem imunitar puternic și buna funcționare a unor organe. De asemenea, aproape un sfert dintre țările analizate au în alimentație un nivel insuficient de zinc, element nutrițional esențial pentru sănătatea sistemului imunitar și funcționarea metabolismului.

Subnutriția, o provocare globală, în ciuda abundenței și disponibilității alimentare

GFSI 2019 arată că majoritatea ţărilor analizate (88%) dispun de suficientă hrană pentru propriile populaţii. În acelaşi timp, un raport FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations – Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite) privind Nivelul Securităţii Alimentare şi a Nutriţiei în Lume, arată că peste 820 milioane persoane suferă de foame.

“Aceasta nu este o problemă doar într-un număr limitat de ţări, ci în multe state la nivel global: aproape o treime din ţările analizate de GFSI au peste 10% din populaţie subnutrită”, se notează în concluziile raportului de specialitate.

Raportul de specialitate arată, totodată, o creştere a preţurilor alimentelor în lume, cele mai mari scumpiri fiind înregistrate în Venezuela şi Siria, şi subliniază nevoia unor eforturi mai mari pentru a face alimentele bogate în nutrienţi şi de calitate mai accesibile pentru populaţia cu venituri mici.

GFSI este o evaluare amplă a nivelului securităţii alimentare globale dezvoltată de Economist Intelligence Unit (EIU) şi sprijinită de Corteva Agriscience. Indexul, făcut public anual, examinează schimbările globale şi sistemele alimentare din 113 ţări.

Corteva Agriscience este o companie globală, activă în domeniul agricol, tranzacţionată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie – inclusiv un mix echilibrat şi divers de seminţe, soluţii pentru protecţia culturilor şi soluţii digitale axate pe maximizarea productivităţii şi creşterea randamentului şi profitabilităţii.

Companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont.

Comentarii

comentarii