Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Romania a primit certificate pentru 75,9 milioane de emisii de CO2

Comisia Europeana a adoptat, astazi, planul national de alocare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera. Astfel, Romania a primit certificate constand in 75,9 milioane de tone de emisii de dioxid de carbon pentru perioada 2008 – 2012, adica cu 20,7% mai putin decat cantitatea propusa de Romania.

Schema de comercializare a emisiilor (EU ETS) garanteaza reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera produse in sectoarele energetic si in cel industrial, ajutand astfel Uniunea Europeana si statele membre sa isi indeplineasca angajamentele asumate in temeiul Protocolului de la Kyoto.

"Deciziile de astazi incununeaza procesul de evaluare a planurilor nationale de alocare corespunzatoare celei de-a doua perioade din cadrul schemei. In acest moment, am stabilit plafonul european pentru perioada cuprinsa intre 2008 si 2012 la 2.08 miliarde tone de emisii anual, ceea ce reprezinta o scadere cu 10% a numarului de certificate de emisii alocate in prima perioada. Astfel, am reusit sa garantam o piata solida de comercializare a certificatelor de emisii si reduceri reale ale emisiilor, care vor reprezenta o contributie importanta pentru indeplinirea obiectivului de la Kyoto", a transmis, printr-un comunicat de presa, Stavros Dimas, comisarul european pentru Mediu.

Planurile nationale de alocare stabilesc, pentru fiecare stat membru, limita din cantitatea totala de CO2 pe care instalatiile care intra sub incidenta schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera le pot emite, precizand numarul exact de certificate de emisii pe care le primeste fiecare dintre acestea.

Foto: antena3.ro

spot_img

Ultimele știri