Romania si-a propus sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 8% in urmatorii ani

in Energie 26 September 2007 69 Views

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a fost prezent luni, 24 septembrie, la intalnirea la nivel inalt de la New York: Viitorul este in mainile noastre: raspunsul la provocarea schimbarilor climatice, informeaza un comunicat al MMDD. Intalnirea s-a desfasurat in sediul ONU din New York, cu participarea reprezentantilor a peste 150 de state.

Ministrul Mediului a subliniat masurile luate de statul roman in vederea implementarii masurilor sustine de Protocolul de la Kyoto: "Romania, tara care a ratificat Protocolul de la Kyoto, s-a angajat, nu numai la nivel politic, sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 8 procente, dar s-a implicat in ultimii zece ani intr-un proces de reforma sustinut, atat la nivel social, cat si economic si financiar, care s-a concretizat printr-o reducere reala a emisiilor cu pana la 40% in perioada 1989-2005. Bazandu-ne pe fapte, obiectivele principale constau in decuplarea, in urmatorii ani, a cresterii economice de cresterea de emisii cu efect de sera, prin implementarea de politici si masuri coerente de eficienta energetica, promovarea utilizarii de energie regenerabila, scaderea intensitatii energetice din industrie, transporturi curate, agricultura si management al apei".

Intalnirea a fost organizata de secretarul executiv al ONU, Ban Ki-Moon si a avut ca scop lansarea unui semnal politic in vederea pregatirii celei de-a XIII-a Conferinte a Partilor la Conventia-cadru a ONU privind schimbarile climatice si celei de-a III-a Conferinte a Partilor la Protocolul de la Kyoto (Indonezia, 3-14 decembrie a.c.). In cadrul acestor viitoare conferinte, se asteapta lansarea procesului de negociere pentru o perioada de 2 ani a unui acord care sa continue Protocolul de la Kyoto, in perioada post-2012.

Discutiile s-au desfasurat in jurul a patru arii tematice: adaptare, prevenire, tehnologie, finantare. Ministrul roman a sustinut o alocutiune privind impactul schimbarilor climatice asupra mediului:

"Schimbarile climatice reprezinta una dintre cele mai grave amenintari pentru dezvoltarea durabila, cu un impact daunator asupra mediului, asupra resurselor naturale, securitatii alimentare, sanatatii umane, activitatii economice si infrastructurii. Schimbarile climatice reprezinta, de asemenea, una dintre provocarile majore ale secolului. Un domeniu complex in care noi inca mai avem nevoie sa ne imbunatatim cunostintele si nivelul de intelegere astfel incat sa putem adopta masuri rapide si corecte, dar si cat mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Studiile stiintifice ne spun ca incalzirea globala este un proces fara echivoc si este cauzata de activitatea umana. Acest lucru ne avertizeaza ca, daca nu actionam in acest moment, impactul va deveni in scurt timp de neimaginat, avand consecinte ireversibile pentru umanitate si pentru mediul inconjurator."

Foto: riport.ro

Comentarii

comentarii