Românii au făcut 4 milioane de ore de mișcare în 2019 și au ars 2 miliarde de calorii – studiu 7card

Cei peste 100.000 de angajați români care au folosit anul trecut abonamentele 7card au făcut 4 milioane de ore de mișcare, echivalentul a 454 de ani, și au ars 2 miliarde de calorii, dublu față de anul 2018.

Vârsta medie a abonaților 7card a fost de 31 de ani, iar cele mai populare activități sportive au fost fitness&aerobic, yoga și cycling, arată un studiu care analizează activitatea abonaților 7card în perioada ianuarie-decembrie 2019.

Potrivit studiului, 53% dintre abonații activi în 2019 au fost bărbați, iar 47% femei, în timp ce în 2018 procentele au fost exact invers. Categoria de vârstă 26 de ani a rămas, și în 2019, cea mai activă, având cele mai multe vizite în centrele de sport și relax.

Vârsta medie a abonaților 7card a urcat la 31 de ani, față de 30 de ani în 2018, cel mai tânăr fiind un băiat însoțitor de 4 ani, din București, iar cel mai vârstnic o angajată de 70 de ani, din București.

“Este al treilea an când facem acest studiu și ne-am bucurat să constatăm că s-au dublat cifrele privind orele de mișcare efectuate și caloriile arse de către abonații 7card. S-au efectuat 4 milioane de ore de mișcare, față de 1,8 milioane în 2018, și au fost consumate 2 miliarde de calorii, față de un miliard de calorii în 218. Este un semn că sportul a devenit o prioritate în viața românilor. În 2019, aproape 2.000 de companii private și de stat le-au oferit angajaților un abonament 7card, ca beneficiu extrasalarial. Numărul de abonați activi a ajuns la peste 50.000, iar anul acesta ne așteptăm să ajungă la 60.000”, spune Andrei Crețu, co-fondator 7card.

Cea mai activă zi din rețeaua 7card a fost 18 martie 2019, iar cei mai mulți abonați preferă să facă mișcare în zilele de luni. În timpul săptămânii, cele mai popular interval pentru a face mișcare este între 18.00 și 19.00, în weekend între 9.00 și 10.00 (față de 10.00-11.00 cât fusese în 2018).

Angajații cei mai matinali locuiesc în Brăila, Beclean și Alba Iulia, cei care fac sport în mijlocul zilei sunt din Marghita, Sfântu Gheorghe și Câmpina, în timp ce abonații 7card din Timișoara, Sibiu și Pitești merg la sport după job.

Activitățile vedetă, preferate de către cei mai mulți abonați, indiferent de oraș, au fost anul trecut fitness&aerobic, yoga și cycling, Bucureștenii au fost mari amatori și de escaladă și CrossFit, în timp ce clujenii au fost atrași și de CrossFfit, arte marțiale și Tae Bo, iar timișorenii au ales și pilates, cycling și Tae Bo.

La Brașov, abonații 7card au adăugat pe lista de activități preferate și clasele de zumba și pilates, în timp ce ieșenii s-au relaxat mergând la piscină și la CrossFit. La capitolul activități în trend, cu cea mai mare creștere a numărului de practicanți, sunt menționate piscina, escalada și CrossFit-ul.

“Rețeaua 7card cuprinde aproximativ 700 de centre de sport și relax din 56 de orașe din țară (aproximativ 70% din totalul de centre existente), iar Cluj-Napoca a rămas, și în 2019, orașul cu cea mai mare ofertă de centre de sport și relaxare raportat la populație: 27 locații/100.000 locuitori. Top 5 al celor mai active industrii cuprinde companii din sectorul auto și componente auto, software și servicii IT, bancar, public și retail”, spune Andrei Crețu.

În funcție de preferințe și comportament, abonații 7card sunt împărțiți în trei categorii: exploratorii (cei au încercat cele mai multe activități de relaxare&sport și locuiesc în Cluj-Napoca, Craiova și Timișoara), cei mai prietenoși (cei care au avut cei mai mulți prieteni cărora le-au oferit acces la 7card, ei fiind din Târgu Mureș, Satu Mare și Cluj-Napoca ) și plimbăreții (cei care au făcut mai multă mișcare în alte orașe decât cel de reședință și locuiesc în Suceava, Râmnicu Vâlcea și Mioveni).

În 2019, compania Benefit Seven a avut o cifră de afaceri de 9,5 milioane euro, iar pentru 2020 este estimată o cifră de afaceri de 14,5 milioane euro. Compania, înființată în 2011 de către Andrei Crețu, Iulian Cîrciumaru și Cătălin Ivașcu, a introdus în România conceptul de abonamente unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport și wellness.

 

spot_img

Ultimele știri