Romprest va cumpara utilaje hibrid cu peste 3 milioane euro

Compania de salubritate Romprest va investi peste 3 milioane de euro in achizitionarea de utilaje cu motorizare hibrid, ceea ce va duce la o economie de carburant si reducerea emisiilor de CO2 cu 30%, a declarat miercuri, pentru Green Report, directorul executiv al companiei, Marin Necula.

Romprest este singura companie de salubritate din Europa de Sud – Est care intentioneaza sa introduca in parcul sau de utilaje vehicule hibrid.

Astfel, operatorul va incepe in urmatoarele zile testarea unui camion hibrid destinat activitatilor de salubritate. Pe langa consumul redus de carburant, precum si al cantitatii de emisii de CO2, zgomotul produs de camionul Volvo este mai scazut cu 50% fata de unul propulsat de un motor clasic diesel.

Camionul poate fi adaptat astfel in cat sa efectueze aproape toate operatiunile necesare desfasurarii activitatii de salubritate.

“Camionul functioneaza cu motorul electrica pana la viteza de 40km/h, dupa care intra in activitate si motorul diesel. De la viteza de 70 km/h si peste acesta este propulsat doar de motorul conventional. Astfel, intr-un ciclu mixt, reducerea consumului de carburant, precum si a cantitatii de emisii de CO2 este de 30%”, a explicat reprezentantul Romprest.

Acesta a adaugat ca in urma testelor, care se vor dura aproximativ o luna, compania va negocia cu importatorul Volvo achizitia unei flote de utilaje in valoare de peste 3 milioane de euro.

Utilajele hibrid, criteriu la acordarea contractelor de salubrizare

La randul sau, Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, a precizat ca pe viitor la acordarea contractelor de servicii de salubrizare unul dintre criterii ar trebui sa fie ca operatorii sa detina in parcul de utilaje vehicule prietenoase cu mediul. Camionul hibrid care va fi testat de Romprest este propulsat de un motor diesel de 7 litri si unul electric.

Romprest si Volvo au o colaborare intense de peste 10 ani, operator de salubritate achizitionand in aceasta perioada echipamente si accesorii de peste 50 milioane de euro.

Romprest detine la ora actuala mai mult de 600 de utilaje de talie mare si mijlocie si a facut numai in ultimii doi ani investitii de peste 35 de milioane de euro pentru dezvoltarea segmentului de salubritate, iar parcul auto este constituit doar din autovehicule cu dotari Euro4 si Euro5.

Grupul Romprest este format din trei firme, Romprest Service, care se ocupa de salubritate si deszapezire si care asigura 80% din business, Romprest Service Integrate, care se ocupa de facility management (15%) si Romprest Security, care asigura servicii de paza (5%).

Actionarii majoritari ai grupului, care are peste 6.000 de angajati, sunt firma americana Detaco, fondul de investitii britanic 3I, dar si Compania Nationala de Aeroporturi Bucuresti.

Recent, a fost infiintata si o divizie de salubrizare a centralelor eoliene, Romprest Energy.

Gabriel Botezatu 

spot_img

Ultimele știri