Rottaprint: Etichetele eco-friendly şi cele pentru produse artizanale, printre tendinţele cu cea mai mare creştere

in Business 25 September 2020 73 Views

Potrivit Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România, printre tendințele cu cea mai mare creștere în ultimul an se află cererile pentru etichetele și ambalajele realizate din materiale prietenoase cu mediul, dar și cele pentru produsele artizanale.

Foto: Unsplash/Lona

Compania spune că a analizat solicitările primite din partea clienților săi, şi a observat că o mare parte dintre companiile din industria alimentară, a produselor de curățenie sau cosmetică sunt mai predispuse să caute soluții ecologice pentru ambalajele lor, grija față de mediu fiind din ce în ce mai mult prezentă între prioritățile strategice ale acestora.

Printre soluțiile adoptate se numără reducerea consumului materiei prime cât mai mult posibil, pentru a reduce amprenta de carbon, renunțarea treptată la etichetele cu liner (suport), sau înlocuirea etichetei autoadezive cu cea termocontractibilă din PET, aceasta din urmă fiind mai prietenoasă cu mediul.

Odată cu apariția a tot mai multor producători artizanali de bere, lactate, mezeluri, gemuri, dar și a firmelor mari și foarte mari care dezvoltă linii de produse artizanale, cererea pentru producția de etichete destinate acestui segment de produse este tot mai mare. Mai mult, din dorința de a promova produse cât mai naturale, tot mai multe hypermarketuri și-au creat cooperative agricole, dezvoltând propriile game bio sau tradiționale de produse gătite sau semipreparate.

„România urmează trendul prezent la nivel mondial în ceea ce privește segmentul produselor bio din categoria alimente & băuturi și a segmentului produselor ecologice, tendință care se observă în mod evident și în interesul crescut al companiilor pentru soluțiile de etichetare și ambalare realizate din materiale prietenoase cu mediul. De asemenea, observăm o creștere semnificativă a cererilor pentru produsele artizanale, fie de la producători locali, fie de la jucătorii mari din retail care au început să-și dezvolte propriile game de produse bio sau tradiționale. Totodată, după perioada martie-august în care cei mai mulți producători s-au axat pe produsele de bază, aceștia au început să reinvestească în produsele de nișă, mai ales în industria de vinuri și lactate”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint.

Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România. Cu o experiență de 29 ani, compania cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deține în prezent 4 centre logistice în România: Timișoara, Brașov, Ilfov, Pașcani și 2 centre logistice în Ungaria și Germania, în care lucrează peste 270 de angajați. În 2019, Rottaprint a livrat produse în 11 țări din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii.

Citeşte şi:

VIDEO Environ: Cu foarte mari dificultăţi am îndeplinit anul trecut ţinta de colectare de 45%. Acest an va fi şi mai dificil
HG-ul privind sistemul garanție-depozit, pus în dezbatere publică până la 27 septembrie

Comentarii

comentarii