Șase acțiuni de plantare în prima sâmbătă din noiembrie

in Biodiversitate, EcoLIFESTYLE, Evenimente 21 October 2019 195 Views

Asociația Plantează în România organizează pe 2 noiembrie șase acțiuni de plantare în localități din județele Iași, Brașov, Prahova, Cluj și Galați. Aceștia vor să creeze perdele forestiere pentru a preveni alunecările de teren sau înzăpezirile.

La Mogoșești, județul Iași, vor fi plantați 10.000 de puieți de salcâm pentru a crea o perdea forestieră ce va avea ca scop protejarea unui deal contra alunecărilor de teren.

La Ghimbav, județul Brașov, voluntarii vor planta 5.000 de puieți de arini, pentru a crea o perdea forestieră pentru comunitate.

4.000 de puieți de salcâm vor fi plantați și la Dumbrava, județul Prahova. Perdeaua forestieră va avea ca scop protejarea unui drum ce leagă această localitate de Trestienii de Sus.

Comunitatea din Micești, județul Cluj, va avea o perdea forestieră care să protejeze drumul de la Feleac după ce voluntarii vor planta 10.000 de puieți de stejar, fag și lemn câinesc.

Pentru că lângă drumul național DN10, între podul de după Hărman și intrarea în Prejmer au loc înzăpeziri frecvente, vor fi plantați și aici puieți.

 O perdea forestieră va fi și în Tulucești, județul Galați, unde vor fi plantați 10.000 de puieți de salcâm.

Membrii asociației subliniază că data este informativă, și, în funcție de evoluția vremii, poate fi mutată mai devreme sau mai târziu. Cei interesați se pot înregistra completând un formular și urmărind pagina de Facebook, iar voluntarii trebuie să își aducă alimente și apă și să poarte echipament adecvat. Copiii pot participa la plantări, dar părinții trebuie să își asume întreaga responsabilitate în ceea ce-i privește.

Fiecare voluntar va avea un QR code, cu care va putea acumula puncte de implicare socială. Acestea vor fi folosite în viitor pentru achiziția de bilete la evenimente sociale (teatru, operă, etc.).

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii