Schimbările climatice afectează majoritatea speciilor de pe Pământ

Trei studii recente dezvăluie impactul devastator al schimbărilor climatice asupra vieții pe Pământ, care are deja loc la doar 1 grad de încălzire peste nivelurile pre-industriale. Conform cercetătorilor, aceste efecte negative au fost subraportate de către lumea științifică.

Conform unui studiu realizat anul trecut, încălzirea din prezent, de 1 grad Celsius, a afectat deja 77 din 94 procese ecologice diferite, inclusiv genetica speciilor, distribuția și chiar morfologia, cum ar fi dimensiunea și forma corpurilor.

„Este rezonabil să sugerăm că majoritatea speciilor de pe Pământ au fost afectate de schimbările climatice într-un mod sau altul. Unele specii sunt afectate negativ iar alte specii sunt afectate pozitiv.”, a explicat Bret Scheffers, autor principal al studiului și cercetător la Universitatea din Florida.

Deși numeroase specii trec printr-un proces de schimbări genetice, nu înseamnă că se adaptează cu succes la lumea mai caldă, a explicat Scheffers pentru The Guardian.

„În multe cazuri, diversitatea genetică este pierdută din cauza schimbărilor climatice, nu doar în natură dar și în cazul resurselor de care oamenii depind cum ar fi culturile agricole și lemnul. Este important să nu confundăm răspunsurile și adaptarea speciilor ca un indicator că totul va fi bine.”

Conform unui nou studiu publicat luna trecută, 47% dintre mamiferele terestre și 23% dintre păsări au fost deja afectate negativ din cauza schimbărilor climatice, adică aproape 700 de specii din doar aceste două grupuri.

ONU: producția alimentară a lumii este amenințată sever de pierderea biodiversității

James Watson, co-autor al studiului și cercetător la Universitatea din Queensland, a declarat într-un comunicat de presă că aceste efecte negative sunt subraportate semnificativ. Rista Roșie IUCN consideră că doar 7% dintre mamifere și 4% dintre păsări sunt amenințate de schimbările climatice.

În cadrul celui de-al treilea studiu, cercetătorii au descoperit că peste 450 de animale și plante au dispărut la nivel local din cauza schimbările climatice. Extincția locală înseamnă că speciile dispar dintr-o porțiune din arealul lor.

„Dacă încălzirea globală continuă, specii care nu se pot schimba sau deplasa suficient de repede ar putea dispărea la nivel global.”, a declarat John Wiens, autor al studiului și cercetător la Universitatea din Arizona.

Asemenea extincții globale au avut deja loc. Anul trecut, oamenii de știință au descoperit că șoarecii melomys Bramble Cay, care trăiau pe insula cu același nume din Australia, au dispărut recent din cauza creșterii nivelului mării, care a inundat mica insulă de corali, fiind prima specie de mamifere care a dispărut din cauza schimbărilor climatice.

Studiul a arătat că extincțiile locale au loc mai des în zonele tropicale decât în cele temperate, un lucru îngrijorător ținând cont de faptul că tropicele adăpostesc majoritatea biodiversității lumii, iar multe dintre specii încă nu au fost studiate de cercetători.

„Avem acum dovezi că întregi ecosisteme, unele de mărimea unor state din SUA, se schimbă ca răspuns la schimbările climatice. Un lucru sigur este că răspunsul global la schimbările climatice indică un viitor din ce în ce mai imprevizibil pentru oameni.”, a declarat Scheffers.

Scheffers anticipează noi schimbări ale ecosistemelor în viitor. De exemplu, zona Arctică riscă să devină ocean deschis, iar recifele de corali să se transforme în ecosisteme dominate de alge.

„Ținând cont de ce vedem acum, doar imaginați-vă ce se va întâmpla cu toate aceste specii când temperaturile cresc de patru sau cinci ori mai mult.”, a declarat Wiens.

Dacă lumea nu va lua măsuri urgente de a reduce rapid emisiile de gaze cu efect de seră, cercetătorii estimează că temperaturile ar putea crește cu 4-5 grade Celsius până la sfârșitul acestui secol, având consecințe devastatoare pentru biodiversitatea lumii.

Studiu: Plantarea a 1.2 trilioane de copaci ar anula un deceniu de emisii de CO2

Conform studiului realizat de Scheffers, oamenii vor asista la o scădere a randamentului culturilor agricole și a speciilor de lemn, o scădere drastică a pescăriilor, o potențială creștere a unor noi boli, precum și boli care se vor răspândi în noi locuri. Declinul recifelor de corali, a pădurilor de mangrove și a pădurilor de alge, care sunt bariere naturale contra inundațiilor, ar putea duce la mai multe vieți pierdute în timpul furtunilor de coastă alimentate de schimbări climatice.

„Guvernele și marile organizații pot investi în reducerea emisiilor de carbon și protejarea ecosistemelor naturale care sporesc rezistența la schimbări climatice nu numai pentru natură, ci și pentru oameni. Acestea includ zone întinse de păduri conectate care răcesc clima locală și regională, recife de corali și stridii care nu doar oferă hrană, ci și reduc valurile de furtună, și bazine hidrografice bine gestionate care mențin suficientă apă proaspătă.”, a explicat Scheffers.

Wiens a adăugat că sunt necesare eforturi mai multe, la o scară mai largă, de a reduce carbonul care există deja în atmosferă.

spot_img

Ultimele știri