Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Scoala lui Andrei si-a ales castigatorii

Concursul de proiecte eco-civice Scoala lui Andrei, editia mai-iunie 2012, a adunat peste 150 de aplicatii inscrise de peste 4000 de elevi si 238 de profesori din scolile generale din Romania, iar castigatorii vor primi premii in valoare totala de peste 300.000 de euro.

Primele 10 echipe clasate, finantate cu 5.000 euro fiecare

In 2012, competitia Scoala lui Andrei revine sub forma a doua editii. Prima editie, organizata in comunitatile in care Petrom isi desfasoara activitatile operationale, a inceput pe 15 mai si s-a incheiat pe 21 iunie, odata cu alegerea a 20 de echipe castigatoare. Cea de-a doua editie va fi lansata in toamna lui 2012 si se va desfasura la nivel national.

Pentru editia mai-iunie, primele 10 echipe alese castigatoare de catre un juriu de specialitate si de catre public, prin vot, vor primi finantare de cate 5.000 de euro din partea Petrom pentru implementarea proiectelor lor.

900 de scoli, inscrise in competitie

Pe parcursul unei luni, elevii si profesorii din peste 900 de scoli din Romania au inscris proiecte care propun solutii pentru una din cele trei categorii ale competitiei: Mediu, Educatie & Cultura si implicare in comunitate. Cele mai multe proiecte au fost inscrise la categoria „Educatie si Cultura” (97), urmate apoi de proiectele incadrate la categoria „Implicare in comunitate” (33) si categoria „Mediu” (21).

„Cu fiecare an, Scoala lui Andrei ne reconfirma ca merita sa investim in viitor, in proiectele si idealurile copiilor din comunitatile din Romania. De la scoli de jurnalism, la mici initiative antreprenoriale, cele peste 150 de inscrieri din acest an ne demonstreaza ca inventivitatea copiilor si a profesorilor coordonatori reprezinta un pas important pentru a crea valoare in comunitati. Le multumim tuturor voluntarilor cu idei – fie ei profesori, elevi sau parteneri – si le uram mult succes in implementarea proiectelor care vor transforma lumea de maine intr-un loc mai bun”, a declarat Mona Nicolici, Manager Relatii Comunitare si Afaceri Sociale Petrom.

„Viata intre miresme si flori”, locul I

Cele 3 proiecte care deschid clasamentul au scopuri ambitioase din punct de vedere educational, dar si antreprenorial. Proiectul de pe primul loc – „Viata intre miresme si flori” – doreste sa creeze un spatiu neconventional pentru o scoala: o sera, un mic proiect de antreprenoriat, care isi propune ca prin vanzarea florilor sa obtina fonduri pentru derularea activitatilor scolii. Al doilea proiect clasat – „Stupina Zumzarel” – propune cresterea albinelor cu scopul de a obtine finantare pentru scoala din vanzarea produselor apicole. „Bucataria activa”, cel de al treilea proiect aflat pe podium, isi doreste sa invete copiii cat de important este sa ai o alimentatie sanatoasa.

Tabara din Tara lui Andrei, premiul pentru 400 de copii din echipele castigatoare, se va desfasura anul acesta in Tarlungeni, judetul Brasov si va incepe pe 22 iulie. Timp de 4 saptamani, copiii vor invata, prin diferite activitati de educatie non-formala, cum sa lucreze in echipa, de ce este important sa protejeze natura.

Green Report, in juriul Scolii lui Andrei 2012

Pentru aceasta editie, juriul Scolii lui Andrei a fost format din 9 membri, personalitati cu experienta in cele trei domenii propuse in concurs (Mediu, Educatie & Cultura si Implicare in comunitate): Daciana Sarbu, Europarlamentar, Doru Mitrana, director, Asociatia MaiMultVerde, Dana Belciug, manager, Green Report, Cristian Lupsa, editor, Decat o Revista, Stefan Palarie, director, Asociatia Scoala de Valori, Alina Badalan Turcitu, jurnalist, Jurnalul National, Dan Dumitrescu, activist Civika, Ioana Szatmari, coordonator proiecte, Asociatia pentru Relatii Comunitare, si Mona Nicolici, Manager Relatii Comunitare si Afaceri Sociale, Petrom.

Notele obtinute din partea juriului au reprezentat 70% din punctajul final. Restul de 30% a fost reprezentat de votul publicului, exprimat online. Pe site-ul competitiei au fost inregistrate 43.075 voturi valide din partea sustinatorilor.

Protectia mediului, o problema des regasita in proiecte

In urma analizei proiectelor inscrise in competitia Scoala lui Andrei, Petrom a realizat o radiografie a problemelor identificate de catre elevii din comunitatile in care compania isi desfasoara activitatile operationale.

In ceea ce priveste problematicile de mediu, cele mai multe dintre ideile propuse urmaresc amenajarea unui spatiu verde destinat activitatilor de petrecere a timpului liber si de relaxare. De asemenea, multe dintre proiecte surprind inventivitatea copiilor in a transmite informatii foarte serioase si necesare, propunand activitati de constientizare in randul cetatenilor a importantei protectiei mediului si activitati de reciclare si protejare a spatiului verde.

Toate proiectele inscrise in concurs sunt o dovada a dorintei copiilor de a contribui la schimbarea pozitiva de care lumea intreaga are nevoie. Iar prin creativitatea, perseverenta si ingeniozitatea de care au dat dovada in proiectele pe care le-au inscris acestia sunt din ce in ce mai aproape de a-si indeplini visele.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri