Primăria Sectorului 4 va construi pasarele pietonale. Localnicii: „Să nu mai prioritizeze circulația mașinilor”

Primăria Sectorului 4 a scos la licitație acordul-cadru pentru proiectarea și execuția a două pasarele pietonale. Locuitorii din zonă contestă însă proiectul și cer autorităților să nu mai prioritizeze circulația mașinilor în detrimentul accesului lor la singurul parc din zonă.

 

Proiectul, anunțat încă din noiembrie 2020, presupune proiectarea și execuția a două pasarele pietonale, o parcare park&ride în Berceni și mai multe parcări etajate, valoarea estimată fiind de peste 520 milioane lei.

„Una dintre pasarele va fi construită într-una dintre cele mai aglomerate zone din Sectorul 4, la intersecția bulevardelor Gheorghe Șincai cu Tineretului. Aceasta va fi cea mai mare pasarelă, cu o lungime de aproximativ 165 de metri, care va permite, pe de o parte, traversarea în siguranță a pietonilor, ce nu vor mai fi nevoiți să aștepte la semafor, precum și fluidizarea circulației mașinilor din zonă și, implicit, reducerea poluării prin scurtarea timpilor petrecuți în trafic, pe de altă parte”, se arată în proiect.

Accesul pietonilor se va face de o parte și de alta a celor două artere mari de circulație, aceștia având la dispoziție lifturi, cu capacitatea de 13-15 persoane, inclusiv pentru cele cu dizabilități locomotorii și bicicliști, precum și scări rulante. Pasarela va fi astfel dimensionată încât să respecte gabaritul de trecere al autovehiculelor de 5.5 metri liber.

Cea de-a doua pasarelă va fi construită la intersecția bulevardului Constantin Brâncoveanu cu Șoseaua Olteniței, în dreptul stației de metrou, „tot pentru fluidizarea traficului din zonă, reducerea poluării dar și pentru sporirea siguranței rutiere și pietonale”. În plus, vor fi ridicate și două pasaje pietonale, tot pe bulevardul Tineretului: unul de 42 de metri, iar celălalt, de 34.

Locuitorii cartierului Tineretului se opun însă acestor proiecte și solicită să aibă în continuare acces facil în parc.

„Folosim zilnic trecerile de pietoni pentru a merge cu copii, cu cățeii, cu bicicletele sau cărucioarele în parc. Suntem tineri şi bătrâni, unii avem dificultăți în a ne deplasa, alții împingem cărucioarele bebeluşilor noştri, iar alții vrem să alergam în parc. Nu vrem să urcăm şi coborâm pasarele pentru a face asta. Ne dorim ca oraşul să fie unul pentru oameni. Cerem ca administrația locală să nu mai prioritizeze circulația maşinilor în detrimentul accesului nostru la singurul parc din zonă”, a transmis inițiatoarea unei petiții online semnată de 1.200 de persoane.

Un articol publicat de Institute for Transportation & Development Policy, o organizație mondială pe partea de mobilitate sustenabilă, și citat de Hotnews.ro arată de ce construirea pasarelelor pietonale nu este de fapt în beneficiul oamenilor.

„Pasarelele pietonale nu încurajează mersul pe jos, nu îmbunătățesc situația pietonilor și nu fac drumurile mai sigure pentru șoferi și cicliști. Separarea pietonilor prioritizează de fapt mașinile personale, încurajează viteza excesivă, condusul neglijent și accidentele rutiere”, se precizează în articol.

Citește și: 

Serialul Green Report „Biciclistul Urban”

Pandemia a scăzut traficul global. Ce loc ocupă Bucureştiul în ceea ce priveşte aglomeraţia – studiu TomTom

spot_img

Ultimele știri