VIDEO Peste 33.000 de semnături pentru Inspectorul Padurii

Reprezentanții comunității de-clic și ai organizației Agent Green au depus, vineri, la sediul Ministerului Apelor și Pădurilor lista cu semnăturile de susținere pentru continuara funcționării site-ului Inspectorul Pădurii.

Am venit să depunem cele peste 33.000 de semnături strânse în campania pentru salvarea site-ului inspectorulpădurii.ro (…) Ce solicităm noi este să se găsească soluții imediate pentru continuitatea funcționării site-ului. Cei am primit noi de la doamna ministru (Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor – n.r.) sunt promisiuni că pânaă la finalul lui 2018 vom avea un produs, dar nu avem un calendar de implementare, nu avem un timeline al evenimentelor. Avem doar promisiuni”, a declarat Raluca Velștemanu, reprezentantul de-clic.ro.

Greenpeace România și Agent Green promovează un mesaj mincinos, susține Ministrul Apelor și Pădurilor

La momentul preluării semnăturilor petiției, transmise în format electronic de către activiștii de mediu, Felicia Szusz, directorul de cabinet al ministrului Apelor și Pădurilor, a declarat că platforma inspectorulpadurii.ro nu se închide, ci este vorba despre o dezvoltare a acesteia, dar care trebuie să se facă în mod legal.

Dorința expresă a doamnei ministru (Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurii, n.r.) de a accepta să primim direct petiția și semnăturile care stau în spatele ei a fost din respect pentru oamenii de bună credință care au semnat. Noi considerăm că aceștia au fost înșelați și determinați să semneze această petiție, iar inițiatorii s-au folosit de argumente mincinoase. Alături de adresa pe care le-am înaintat-o ca urmare a inițierii acestei petiții, am atașat și documentele care ne sunt în favoare și vorbim în cunoștință de cauză. Nu facem niciodată afirmații gratuite, iar doamna ministru niciodată nu cred că poate fi acuzată de cineva că se opune dezvoltării tuturor instrumentelor informatice care contribuie la stoparea tăierilor ilegale din pădurile României. Precizez: dezvoltare legală!”, a declarat Felicia Szucs.

Potrivit unui comunicat al instituției, ministerul Apelor și Pădurilor platforma web www.inspectorulpadurii.ro este parte nefinalizată a unui contract expirat, un produs în stadiu intermediar, incomplet.

Legal, acest produs nu există. În consecință, continuarea dezvoltării portalului în forma solicitată de Agent Green și de-clic.ro reprezintă o încălcare flagrantă a legii, cu consecințe de natură penală”, se precizează în comunicatul ministerului.

Agent Green îi răspunde ministrului Pană: ”România are nevoie de Inspectorul Pădurii”

spot_img

Ultimele știri