HG-ul privind sistemul garanție-depozit, urcat în dezbatere publică până la finalul septembrie

Ministerul Mediului va pune în dezbatere publică Hotărârea de Guvern privind sistemul garanție-depozit până la finalul lunii septembrie, a declarat, miercuri, într-o conferință, Costel Alexe, ministrul mediului apelor și pădurilor.

În patru săptămâni maximum, sper ca până la sfârșitul lunii septembrie, vom urca în consultare publică Hotărârea de Guvern privind sistemul garație-depozit. Și vreau să cred că în aceste cinci luni de la aprobarea legii, cu grupul de lucru pe care îl aveam cu ONG-urile și cu cei implicați în domeniu, să dăm și normele cât se poate de repede”, a spus Costel Alexe.

Proiectul de act normativ se referă la introducerea unui sistem de garanţie-depozit pentru PET-uri, sticle și doze de aluminiu. Regula va fi obligatorie până la sfârșitul anului, iar garanția va fi de 50 de bani sau un leu.

Potrivit legislației, sistemul de garanție-depozit trebuie implementat în România până în ianuarie 2021.

Prin acest sistem garanţie, toţi cetăţenii României care vor merge la magazin, fie că şi-au luat băuturi răcoritoare sau alcoolice, vor primi înapoi o garanţie pe acel recipient, care trebuie introdus în economia circulară”, a mai spus ministrul mediului.

Peste jumătate din deșeurile României șunt biodeșeuri

În ultima periaodă avem mari bătăi de cap cu tot ceea ce înseamnă biodegradabil, biodeșeurile. Statistica spune că în țara noastră avem anul cam 6 milioane de tone de deșeuri, din care Bucureștiul produce aproximativ 1,1 milioane de tone. Din toate această imensă cantitate 50 – 55% sunt biodeșeuri. Imaginați-vă ce ar însemna pentru România dacă am reuși să deviem de la groapă reciclabilul și aceste cantități de biodeșeu”, a mai precizat oficialul guvernamental.

Citește și:

Guvernul pregătește un sistem de garanţie-depozit pentru PET-uri, sticle şi doze de aluminiu

USR a prezentat raportul unui sistem național de garanție-depozit pentru ambalaje

spot_img

Ultimele știri