Smart City. Sistem de management inteligent al traficului în Piatra Neamț

Municipiul Piatra Neamț va beneficia de un sistem de management inteligent al traficului în valoare de 5,5 mililioane euro, fără TVA. Sistemul va fi implementat de Electrogrup în asociere cu Urban Scope.

Contractul de finanțare a proiectului a fost semnat în data de 28 ianuarie, iar acum am trecut în faza următoare, respectiv implementarea acestuia. Sistemul de management inteligent al traficului în municipiul Piatra-Neamț vizează creșterea gradului de atractivitate a transportului public și migrarea unui număr cât mai mare de locuitori spre acest mijloc de transport, prin scăderea timpilor de deplasare și a costurilor de transport, cu efecte pozitive asupra reducerii poluării si a consumului de energie, decongestionarea traficului și îmbunatățirea siguranței în trafic. Valoarea contractului semnat astăzi este de 32.263.990 lei și este complementară altor 6 proiecte care au obținut finanțare europeană și care se referă la modernizarea și reorganizarea unor coridoare urbane, modernizarea stațiilor de autobuz, achiziția de autobuze electrice și implementarea unui sistem de bike sharing în municipiul nostru” a anunțat primarul municipiului Piatra Neamț, Dragoș Chitic.

Proiectul, ce se va desfășura pe durata a 82 de luni, va avea o componentă de finanțare nerambursabilă, prin Programul Operational RegionaI (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

La doar câteva luni după ce am anunțat startul primului proiect din România ce prevede integrarea mai multor soluții de tip Smart City în Piatra Neamț, continuăm pașii rapizi către dezvoltarea Smart a municipiului, cu un sistem de management inteligent al traficului, ai cărei beneficiari vor fi locuitorii, poliția rutieră, operatorul de transport public, turiștii și persoanele care tranzitează orașul și, nu în ultimul rând, municipalitatea. Totul, pentru o creștere a siguranței cetățenilor în spațiul public, precum și o scădere a timpilor de aşteptare în trafic şi, implicit, reducerea gradului de poluare în zona urbană, generată de reducerea emisiilor de noxe”, a spus Adrian Florea, CEO Electrogrup.

Electrogrup va furniza, instala, configura și pune în funcțiune echipamente și licențe pentru sistemele de comunicații, LPR (camere ce recunosc numerele de înmatriculare) și CCTV (supraveghere video cu circuit închis), dar va efectua și lucrări civile și amenajarea centrului de comandă și control.

Anterior, la începutul acestui an, Electrogrup a dat startul implementării primului proiect Smart City integrat din România – modernizarea stațiilor de așteptare a mijloacelor de transport public, tot în Piatra Neamț, contract în valoare de peste 21,1 milioane de lei.

spot_img

Ultimele știri