SmartBird, robotul care zboara ca o pasare (VIDEO)

Inginerii companiei germane Festo au creat SmartBird, pasarea-robot care poate zbura prin miscarea aripilor.

Creatorii SmartBird au folosit ca inspiratie pescarusul argintiu Larus argentatus. Robotul este ceva mai mare decat specia de pescarus, cu o anvergura a aripilor de doi metri si un schelet din fibra de carbon, care cantareste 450 de grame. Scheletul lui SmartBird este flexibil, asa cum se intampla in cazul pasarilor, oferind un bun control asupra directiei. In plus, miscarile sale pot fi controlate de la distanta prin radiocomanda.

Cel mai interesant este insa felul in care se misca aripile pasarii-robot. In afara miscarii in sus si in jos care creeaza portanta, aripile se si rotesc si sunt flexibile in zbor, asa cum se intampla la pasarile reale.

Proiectul SmartBird are ca scop maximizarea eficientei energetice si conservarea resurselor, relateaza Guardian.co.uk. „Am invatat de la pasari cum sa reproducem miscarea aripilor, insa trebuie sa fim si foarte eficienti energetic”, a declarat Markus Fischer, seful corporate design al companiei Festo.

 

Foto: Guardian.co.uk

Florin Tulbure

Citeste si:

Imprimantele inkjet revolutioneaza industria energiei solare

Zece gadget-uri eco prin care poti fi mai "verde" in 2011 (FOTO)

Acumulatorii viitorului, compusi din grafit si apa. Se incarca in doar cateva secunde

spot_img

Ultimele știri