Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Soarele aduce certificate verzi la Floresti

Florestiul de Prahova este una dintre cele mai insorite localitati din Muntenia si singura din tara care a reusit sa obtina certificate verzi pentru producerea energiei solare cu ajutorul panourilor fotovoltaice.
Kilowati curati au fost livrati in retea deja, de anul trecut, dupa ce pe acoperisul salii de sport din Floresti au fost montate panouri fotovoltaice. Investitia s-a ridicat la 194.000 de lei, iar Florestiul este prima localitate din tara care produce energie verde cu licenta.

Text de Mihaela Pavnutescu

Certificatele verzi amortizeaza investitia intr-un timp cat mai scurt, iar, potrivit legislatiei in vigoare, sunt acordate astfel de certificate verzi, pentru fiecare MW adus in reteaua nationala. Un certificat verde valoreaza 55 de euro, ceea ce presupune ca un MW inseamna, pentru Floresti, un castig de 220 de euro, la care se adauga pretul reglementat al energiei, adica 132 de lei.

 

“Ideea folosirii surselor neconventionale pentru producerea energiei, mai precis a caldurii de la soare, a aparut la inceputul anului 2008. Au fost montate doua panouri fotovoltaice, cu ajutorul carora este incalzita apa menajera, pe acoperisul salii de sport a Scolii Generale din comuna Floresti, iar aceasta instalatie de producere a energiei verzi este folosita si astazi in conditii de eficienta maxima”, a declarat pentru “Green Report” Eduard David, primarul comunei Floresti.

Panourile fotovoltaice, pe acoperisul scolii
Panourile fotovoltaice montate pe scoala din comuna prahoveana Floresti sunt confectionate din celule monocristaline, cu o putere de 160 W si au o greutate de 15 kilograme, iar instalatia fotovoltaica de producere a curentului electric are o putere de 8, 8 kw/h si este impartita in doua capacitati de producere a curentului electric.
“Fotovoltaicele montate pe scoala din Floresti produc 48 de MW pe an, adica consumul a 21 sau 24 de apartamente cu trei camere, iar energia electrica realizata cu ajutorul panourilor fotovoltaice se contorizeaza si se trimite in sistemul de transport-distributie al SC Electrica Muntenia Nord”, a precizat primarul comunei Floresti.

Grija fata de mediu si facturi mai mici
Agentia pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile din Ploiesti a tranzactionat primele certificate verzi ale Primariei Floresti, fiind singura autoritate publica cu licenta de producere si calificare pentru productia prioritara a energiei electrice din surse solare in Romania. Certificatele verzi au fost obtinute prin injectarea in retea a energiei electrice produse de panourile fotovoltaice ale primariei din Floresti in perioada ianuarie – decembrie 2010.
„Avantajul este ca asiguram curentul electric si pentru noi, si mai dam si sistemului national. In felul acesta primim si bani pe certificate si, cu toate ca factura la curentul electric nu a scazut semnificativ, un important castig este ca avem grija fata de mediul inconjurator prin adoptarea acestor tehnologii care folosesc sursele de energii curate”, a mai spus Eugen David.

Primaria comunei Floresti nu furnizeaza, deocamdata, energie electrica altor localitati, incasand doar contravaloarea productiei realizate de panourile fotovoltaice montate pe acoperisul scolii.
Productia de energie electrica realizata de cele doua capacitati de productie, panourile fotovoltaice, se contorizeaza si se trimite in sistemul de transport-distributie al SC Electrica Muntenia Nord.

Locuitorii din Floresti, receptivi la energia verde
Locuitorii din Floresti sunt interesati de producerea acestui tip de energie curata, iar acest lucru a fost constatat chiar de primarul David, care spune ca “din intalnirile si discutiile avute cu locuitorii comunei, am constatat un interes si receptivitate deosebita la acest tip de energie curata”.
Tot la Floresti, autoritatile locale vor sa acceseze 50 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru construirea unei centrale de cogenerare, care sa furnizeze energie electrica si termica din deseuri.

 

spot_img

Ultimele știri