SOR invită pasionații de natură să amplaseze 74 de cuiburi artificiale noi

Societatea Ornitologică Română solicită ajutorul elevilor, profesorilor și susținătorilor săi să amplaseze 74 de cuiburi artificiale noi pentru a se asigura că România va avea, anul acesta, 2018 pui noi de pasăre.

SOR invită pasionații de natură să amplaseze 74 de cuiburi artificiale noi

Societatea Ornitologică Română (SOR) și-a stabilit ca obiectiv pentru anul acesta îmbogățirea faunei României cu 2018 pui noi de pasăre.

„Noi am amplasat deja 100 de cuiburi în marile parcuri din București. Alte 160 de cuiburi au fost amplasate în parcurile din 10 mari orașe ca parte a proiectului România Prinde Aripi. Cu o medie de 6 pui dintr-un cuib de pițigoi, putem spune că avem deja condițiile pentru 1560 de păsări”, spune Valentin Marin, managerul proiectului România Prinde Aripi.

Pentru a ajunge la 2018 pui, SOR cere ajutorul elevilor, profesorilor, susținătorilor și iubitorilor de natură să amplaseze 74 de cuiburi până pe 15 aprilie, la două săptămâni de Ziua Păsărilor în România, 1 aprilie.

De ce este necesară această măsură? Pentru că arborii bătrâni, în care preferă să se cuibărească mai multe specii de păsări, pentru siguranță, sunt eliminați ca să nu cadă și să producă daune.

Cuiburi, nu căsuțe din comerț

SOR invită pasionații de natură să amplaseze 74 de cuiburi artificiale noi

Poate din dorința de a ajuta, dar și din neștiință, te-ai gândit deja că poți cumpăra o căsuță din magazinul de decorațiuni și așa să ajuți păsările. Renunță la acest gând, pentru că mai rău le faci! Aceste căsuțe din comerț au dimensiunile mult prea mici și nu sunt suficient de adânci, astfel încât să fie loc și pentru materialul cu care părinții căptușesc cuibul. În plus, puii nu au unde să se ferească de prădători când aceștia atacă.

Intrarea de 10 – 15 centimetri este mult prea mare pentru păsările din parcuri și nu face decât să invite orice prădător să fure ouăle sau puii. Un alt criteriu după care îți poți da seama că o căsuță nu e bună pentru păsări este bățul de aterizare de lângă intrare. Din nou, de folos numai pentru ciori sau alți prădători.

gardenium.ro

Așadar, SOR invită orice persoană dornică să răspundă la solicitarea lor să achiziționeze cuiburi artificiale de la ei sau de la alte ateliere, după scheme verificate de specialiști (prețurile sunt cuprinse între 52 și 66 de lei). Mai mult, pentru cei mai îndemânatici, Societatea Ornitologică Română le-a pus la dispoziție și două scheme după care să construiască singuri cuiburile.

SOR invită pasionații de natură să amplaseze 74 de cuiburi artificiale noi

După ce amplasați cuibul, trimiteți un mail și o fotografie cu cuibul la adresa concurs@sor.ro  și SOR va realiza tabloul oficial al Zilei Păsărilor, cu toate cuiburile, pe pagina de Facebook.

1 Aprilie – Ziua Păsărilor din România

Ziua Păsărilor este o sărbătoare națională marcată în perioada interbelică de profesorii de școli și licee. Începând cu perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial şi instaurarea comunismului, sărbătoarea a fost dată uitării, însă, în urma eforturilor SOR, în martie 1994, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi-a declarat acordul pentru organizarea în şcoli a Zilei Păsărilor, în fiecare an la 1 aprilie.

spot_img

Ultimele știri