Spectacolele de circ cu animale, interzise pe teritoriul Municipiului București

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) ar putea aproba în viitoarea ședință, 27 aprilie, Proiectul de hotărâre privind interzicerea folosirii animalelor în circuri pe raza administrativă a Municipiului București.

Se interzice folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, pe teritoriul Municipiului București”, se arată în primul articol al proiectului de hotârâre.

Nerespectarea prevederilor va fi amendată cu sume cuprinse între 2.500 de lei și 5.000 de lei, iar contravenienții sunt obligați să părăsească teritoriul orașului în termen de 24 de ore.

Pe 30 ianuarieConsiliul General al Municipiului București (CGMB) a adopta proiectul unui hotărâri care prevede eliminarea dresurii de animale din obiectul de activiate al Circ & Variete Globus București.

Pe data de 12 ianuarie un incediu izbucnit la una dintre anexele Circului Globus a ucis 11 animale, printre care şi doi tigri, porci vietnamezi, pisici și câini. Animalele care au putut fi salvate au fost mutate într-o altă anexă.

Pe data de 13 ianuarie, primarul general, Gabriela Firea, a decis demiterea managerului de la Circul Globus pentru neglijență.

Orice manager al unei instituții aflate în subordinea Primăriei Capitalei trebuie să dea dovadă nu doar de competență sau chiar creativitate în legătură cu obiectul de activitate al respectivei instituții, ci și de responsabilitate în ce privește organizarea activității. Prin urmare, managerul Circului Globus a fost demis pentru neglijență si management defectuos, întrucât ancheta ISU a relevat faptul că incendiul a fost declanșat de un scurtcircuit la instalația improvizată de încălzire, iar animalele „pensionate” și îngrijitorii acestora nu beneficiau de condiții corespunzătoare, deși banii nu au fost niciodată o problemă pentru această instituție”, declara Gabriela Firea.

Fără dresură de animale la Circul Globus din București

spot_img

Ultimele știri