Un startup românesc vrea să construiască o reţea de staţii de încărcare pentru maşini electrice

WATTO Stations, companie românească recent înființată, vrea să construiască o rețea regionalǎ de stații de încǎrcare ultra-rapidǎ destinatǎ vehiculelor electrice.

Startup-ul a primit în această săptămână o rundă de finanțare condusă de fondul de investiții Early Game Ventures.

„Într-o primǎ etapǎ, ne vom concentra pe dezvoltarea infrastructurii din România, fǎcând posibilǎ traversarea întregii țǎri, la volanul unui vehicul electric, în condiții optime. Într-o fazǎ ulterioarǎ, urmǎrim acoperirea flancului estic al Europei cu intenția de a deveni un jucǎtor strategic la nivel regional”, declară Daniel Pintilie, CEO Watto Stations.

Asistența juridică a tranzacției a fost asigurată de casa de avocaturǎ DLA Piper Dinu.

Fațǎ de soluțiile existente, stațiile WATTO sunt gândite de la început pentru a permite alimentarea atât a maşinilor electrice individuale, cât şi a autobuzelor şi a viitoarelor camioane electrice.

În perioada imediat urmǎtoare, WATTO va lansa un concurs național de idei pentru alegerea unui concept inovator ce va fi folosit în construcția viitoarelor stații. De asemenea, compania, cautǎ sǎ atragǎ talente în mai multe zone strategice de competențǎ.

„WATTO construieşte ceea ce noi numim – Infrastructurǎ pentru inovație”, declară Cristian Munteanu, Partner al Early Game Ventures. „Conceptul lor dovedeşte viziune şi curaj; merge dincolo de aceastǎ perioadǎ de tranziție dominatǎ de maşinile hybrid şi de punctele de încǎrcare din benzinǎrii. Poziționarea WATTO este una clarǎ, diferitǎ şi unicǎ, avantajul competitiv este evident, beneficiul pentru client este imediat şi usor de comunicat. Iar miza lor este una strategicǎ: de a construi un viitor electric şi sustenabil”.

Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.


spot_img

Ultimele știri