Studiu. Americanii și britanicii sunt cei mai mari producători de deșeuri de plastic din lume

in Poluare 5 November 2020 113 Views

Potrivit unui nou studiu, Statele Unite și Marea Britanie produc mai multe deșeuri din plastic per persoană decât oricare altă țară mare. În plus, deși până acum toată lumea arăta cu degetul spre țările din Asia când venea vorba de plasticul care ajunge în oceane, acum America urcă pe locul trei, de pe locul 20.

Studiul recent, publicat în Science Advances, este o continuare a unei analize din 2015, făcută de aceiași autori. Doar că, de data aceasta, oamenii de știință au ținut cont de faptul că americanii folosesc mai mult plastic ca niciodată și s-au uitat și la cantitățile de deșeuri de plastic pe care SUA le exportă. Astfel, cercetătorii atrag atenția că exporturile de plastic ale Statelor Unite au fost ascunse timp de mai mulți ani, mascând astfel contribuția sa majoră la poluarea cu plastic.

Concluziile arată că e posibil ca Statele Unite să trimită de cinci ori mai mult plastic în oceane decât au arătat analizele de până acum. 88% din deșeurile reciclabile sunt trimise în țări considerate ca având un management neadecvat al deșeurilor, acestea ajungând astfel în oceane.

Oamenii de știință au descoperit, astfel, că SUA produceau în 2016 42 milioane de tone de deșeuri de plastic, față de datele care erau cunoscute până acum, de 34 de milioane de tone, fără exporturi. Astfel, țara se situează pe primul loc ținând cont de deșeurile de plastic generate per persoană.

Dimensiunea contribuției Statelor Unite la această problemă ar putea fi rezultatul consumului și veniturilor mari, a explicat Kara Lavender Law, cercetătoare care a făcut parte din studiu.

„Bănuiesc că suntem cei mai buni consumatori”, a mai spus ea.

Pe locul doi se situează Marea Britanie, urmată de Coreea de Sud și Germania.

China a interzis importurile de deșeuri de plastic în 2018, iar Malaezia, Vietnam, Thailanda, India și Indonezia au impus unele restricții. Destinația plasticului refuzat în aceste țări nu este cunoscut în totalitate, dar jurnaliștii The Guardian au descoperit, în 2019, că plasticul din SUA era trimis în unele din cele mai sărace țări din lume, printre care Bangladesh, Laos, Etiopia și Senegal, unde manopera este ieftină, iar reglementările privind mediul sunt slabe.

Contribuția unei țări la poluarea cu plastic nu se oprește la granițele ei”, a declarat Winnie Lau, care nu a făcut parte din studiu. „Exportul de deșeuri de plastic din SUA, de exemplu, poate contribui substanțial la problema globală a poluării cu plastic din oceane, iar această cercetare este importantă pentru că dă un număr acestei poluări.”

Potrivit acesteia, analizele de acest tip ajută țările să-și asume întreaga responsabilitate pentru deșeurile de plastic pe care le generează.

Citește și: 

Studiu. Americanii adaugă de până la cinci ori mai mult plastic în oceane decât se credea până acum

Comentarii

comentarii